În luna iunie a anului 1949, la doar câteva luni după ce Israelul a fost recunoscut ca stat al poporului evreu, preşedintele american Harry Truman l-a ameninţat pe premierul israelian David Ben Gurion cu ruperea relaţiilor diplomatice. Motivul a fost furnizat de summitul de la Lausanne, unde urmau să se ducă tratative în vederea încheierii unui acord de pace între statele arabe şi micul stat Israel recent înfiinţat.
Truman a recurs la această ameninţare deoarece Israelul a refuzat să accepte internaţionalizarea oraşului Ierusalim şi primirea în ţară a unui sfert din cei aproximativ 750.000 de refugiaţi palestinieni. A fost o dispută îndârjită. Truman a ameninţat chiar cu încetarea ajutorului financiar. Ben Gurion a rămas însă pe poziţii, argumentând că, înainte de încheierea unui acord de pace, în primul rând trebuie să aibă loc recunoaşterea oficială a Israelului de către ţările arabe.
În urmă cu aproximativ 60 de ani s-a ajuns astfel la prima criză gravă în relaţiile dintre Israel şi SUA. În cele din urmă, summitul de la Lausanne s-a încheiat printr-un eşec. Cu ajutorul comunităţii evreieşti din SUA, criza relaţiilor diplomatice a scăzut în cele din urmă în intensitate.
Cea de-a doua criză de acest fel, criză ce s-a produs în anul 1956, a fost rezolvată tot de Ben Gurion. Atunci s-a ajuns la un conflict cu Dwight Eisenhower. Din nou criza a apărut în urma unei victorii militare a statului evreu. Cu ajutorul susţinerii pe care Israelul a primit-o de la francezi şi britanici, statul evreu a reuşit să cucerească Peninsula Sinai. Foarte emoţionat, Ben Gurion a vorbit atunci poporului despre «înnoirea regatului israelit».
Americanii au cerut, cu susţinerea URSSului, ca Israelul să renunţe rapid la acest vis şi să se retragă din Peninsula Sinai. Presiunea exercitată asupra Israelului a fost uriaşă. Prin urmare, Ben Gurion nu a avut nici o altă opţiune, şi a dispus retragerea forţelor israeliene de apărare. Astfel a fost rezolvată şi această criză.
În anul 1975 a izbucnit o altă criză legată de asemenea de Peninsula Sinai. Pe atunci, prim-ministru în Israel era Yiţhak Rabin, acesta înfruntându-l pe preşedintele american Gerald Ford. Israelul a refuzat să înceapă, fără semnarea unui pact de neagresiune cu Egiptul, o retragere din această regiune.În punctul culminant al acestei crize, ministrul de externe american Henry Kissinger a declarat că Statele Unite ale Americii trebuie să îşi redefinească relaţiile cu Israelul.
În cele din urmă s-a găsit o soluţie: americanii au trimis trupe în regiune, astfel încât Israelul a avut certitudinea că egiptenii nu mai puteau ataca ţara cu atât de multă uşurinţă. Trupele israeliene s-au retras, iar criza a fost rezolvată. Cu 15 ani înainte de aceste evenimente, mai precis în anul 1960, existase o altă criză. Atunci s-a ajuns la un conflict de interese între preşedintele american John F. Kennedy şi premierul israelian Levi Eşkol. Criza a apărut din cauza dorinţei americanilor de a trimite inspectori la reactorul atomic din Dimona. Israelul a refuzat accesul acestora, iar Kennedy a ameninţat că va înceta să mai trimită bani Israelului. Eşkol a cedat, criza a fost depăşită, iar americanii au trimis în mod repetat inspectori în decursul următorului deceniu.
Nu cu foarte mult timp în urmă a avut loc criza din anul 1991, când George Bush senior şi prim-ministrul israelian Yiţhak Şamir au intrat într-un conflict. Bush l-a atacat public pe Şamir din cauza politicii sale de colonizare şi a acuzat gruparea americano-evreiască AIPAC (ce promovează politica pro-israeliană în cadrul Congresului american) că ar acţiona împotriva intereselor Statelor Unite ale Americii. În urma presiunii exercitate de SUA, Şamir a participat la summitul de la Madrid şi la discuţiile cu statele arabe. Aceasta nu a rezolvat însă situaţia de criză dintre cei doi şefi de guverne.
În decursul mandatelor lor s-a păstrat în continuare o atmosferă glacială între cele două state, însă relaţiile diplomatice, inclusiv contactele de securitate politică, nu au fost întrerupte. În iarna anului 2000 s-a ajuns însă la o nouă criză. Preşedintele american Bill Clinton a exercitat presiuni masive asupra prim-ministrului israelian Ehud Barak. Statele Unite ale Americii au ameninţat că vor opri imediat orice ajutor financiar pentru Israel dacă acesta nu anulează un contract de vânzare către China a patru avioane de recunoaştere Falcon. Presiunea a avut succes. Israelul a anulat contractul de vânzare de peste un miliard de dolari americani, le-a plătit chinezilor o sumă uriaşă de despăgubiri, dar a reuşit să soluţioneze criza cu guvernul american.
Istoria arată că Israelul a fost adesea obligat să renunţe la propriile iniţiative şi să adopte în schimb poziţia guvernului american. Şi Beniamin Netanyahu s-a aflat la un moment dat într- o astfel de situaţie, în timpul primului său mandat de prim-ministru al Israelului. În luna ianuarie a anului 1997, el a intrat în conflict cu Bill Clinton, din cauza săpăturilor subterane de-a lungul Zidului Plângerii. Israelul a soluţionat criza aceasta atunci când Netanyahu a acceptat retragerea parţială din oraşul Hebron.
Evident Barack Obama nu este primul preşedinte american care intră în conflict cu Israelul. Nici pentru Israel nu este prima dată când se află în situaţia unei «dispute prieteneşti». Trebuie să aşteptăm să vedem cum se va scrie capitolul final al crizei actuale.
sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii
