Harul

Vine de la cuvântul grecesc charis (dar, cadou) cu derivaţiile lui, folosit pentru a indica iertarea umană şi divină. 

În creştinism, harul divin se referă la favoarea făcută de Dumnezeu omenirii, în special mântuirea. Favoare, deoarece nu poate fi câştigată, ci este oferită benevol de Dumnezeu („Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus” Romani 3:24). Într-un sens larg se referă la viaţă, creaţie şi mântuire. Într-un sens mai restrâns şi mai des folosit, harul se referă la salvarea omului de sub puterea păcatului originar (al lui Adam şi Eva, răsfrânt asupra întregii creaţii).

Conceptul harului este o credinţă de bază în creştinism. Doar prin harului Domnului putem fi răscumpăraţi de sub puterea păcatului, care ne poziţionează sub autoritatea diavolului („Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har” Romani 6:14).

Prin har suntem consideraţi neprihăniţi (fără păcat) în faţa lui Dumnezeu, copii ai Lui şi păziţi de El, deci scoşi de sub autoritatea diavolului şi puşi la adăpost, sub protecţia lui Dumnezeu. Acest lucru este posibil doar prin jertfa Domnului Isus Hristos, prin sângele căruia suntem spălaţi de orice păcat („Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” Romani 5:2). 

Credinţa este răspunsul omului la harul lui Dumnezeu.

Credinciosul este poziţionat în har prin voia lui Dumnezeu.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).