Este reîncarnarea un concept crestin?

În acest timp când spiritismul, clarviziunea şi alte forme de comportament metafizic sunt în vogă, lumea este bombardată cu afirmaţia repetată că reîncarnarea este atât o realitate cât şi un concept aprobat de Biblie. Haideţi să vedem ce este reîncarnarea şi ce spune Biblia despre aceasta.

Ce înseamnă reîncarnarea

Reîncarnarea sau metempsihoza este o credinţă a transmigraţiei sufletului atât în viaţă ,cât şi după moartea trupului. Această doctrină este foarte apropiată de cea a egiptenilor antici, a hinduşilor, a budiştilor şi multor alte secte religioase primitive. Istoria revelează că această idee niciodată nu a fost acceptată printre evreii din trecut. A fost respinsă de teologii creştini ortodocşi şi a fost îmbrăţişată doar de unele secte gnostice din primul secol şi de Manichei în timpul secolelor 4 şi 5.

Practic, ideea este că sufletul este separabil de trup, şi nu numai atât, dar în timpul somnului poate colinda şi poate lua diferite forme ca cea a unei nevăstuici, şoarece, sau în India, insecte. Mai mult, la moarte, sufletul poate trece într-o insectă (Chang Nagas în India spune că soliştii devin „cicadas” şi alţii gândaci de bălegar); într-un huligan (în Borneo); într-un copac, o floare, sau chiar rouă (în Burma); şi desigur, în alte trupuri. În unele grupuri se crede că sufletul devine rouă şi aşa intră în corpul uman. În alte şcoli se învaţă că sufletul devine ploaia care udă pământul, este absorbită de vegetale care la rândul lor sunt consumate de către om, şi în final ajunge în pântecele femeii, de unde este renăscut. 

Interesant, hinduşii antici aveau conceptul creştin că există un rai şi un iad pentru sufletele celor morţi. Ideea reîncarnării nu a apărut în gândirea hindusă până prin anii 600 Î.C. În prezent, gândirea hindusă este amestecată cu conceptul de karma (sau fapte), astfel reîncarnarea sufletului are loc în funcţie de faptele din viaţa anterioară - cel rău se va întoarce ca insectă, cel bun ca om.  Practic, pentru ei viaţa este ca şi conceptul budist al unei roţi mari, un ciclu nesfârşit de impresii şi suferinţe repetate. Din ciclu se poate ieşi doar pe baza unei complete negări a tuturor dorinţelor şi poftelor firii, şi atunci procesul karmei, despre care se crede că ar fi legată de suflet, se opreşte. Doar atunci nirvana, sau eterna fericire, poate fi garantată.  Doi din stâlpii reîncarnării trebuie să fie un număr fix de suflete în univers şi crearea tuturor sufletelor înainte de apariţia primei fiinţe umane.  

Reîncarnarea si crestinismul

Din discuţiile anterioare despre reîncarnare, orice persoană care studiază Biblia va observa imediat că doctrina despre reîncarnare este în opoziţie cu următoarele principii biblice:

·        Natura şi valoarea unică a fiecărui individ.

·        Conceptul imaginii lui Dumnezeu în om.
·        Conceptul despre crearea omului.
·        Conceptul de mântuire individuală prin Isus Hristos şi ideea unei noi naşteri spirituale.
·        Conceptul despre înviere în general şi învierea fiecărui individ care a trăit.
·        Conceptul despre judecată, răsplată şi pedeapsă pentru fiecare persoană vie sau moartă.
·        Conceptul responsabilităţii omului faţă de Dumnezeu, pe o parte, şi conceptul despre interacţiunea zilnică a lui Dumnezeu cu oamenii Lui, pe de altă parte. Pe scurt, ideea reîncarnării elimină întregul cadru al creştinismului biblic. În continuare, sunt câteva versete care sprijină punctele de mai sus, fiind aranjate în ordinea subiectului (există mii de versete): 

Natura şi valoarea unică a fiecărui individ

1.      Dumnezeu a creat omul după chipul Său (Geneza 1:27).
2.      Omul nu este animal, şi nu poate deveni unul, dar omului i s-a dat stăpânire peste toate animalele (Geneza 1:28).
3.      Isus a spus: "Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8:36,37).
4.      Psalmistul întreabă: "Ce este omul ca să te gândeşti la el? Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste" (Psalmul 8:4,5). 

Conceptul despre crearea omului

1.      Ni s-a spus că la creaţie Dumnezeu a luat pământ, a suflat în el, şi omul a devenit un "nephesh" sau suflet viu. Sufletul sau fiinţa primului om a fost creată special de Dumnezeu după chipul Său. A doua fiinţă, Eva, a fost de asemenea creată special din substanţa omului (Geneza 1şi 2). Nu există nicio referinţă aici a vreunui suflet venit intrând în trupuri dintr-o rezervă preexistentă a sufletelor.
2.      Prima naştere a fost rezultatul alegerii libere a lui Adam şi a Evei de a avea un copil. "Adam s-a împreunat cu soţia sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain … " (Geneza 4:1). Dumnezeu a dat omului abilitatea de a avea copii după chipul lui Dumnezeu. Fiecare concepţie după aceea a fost originea unui suflet unic. Biblic, nu există niciun individ anterior concepţiei.
3.      În Evrei, nu găsim conceptul de reîncarnare, ci doar de concepţie specială, atunci când scriitorul, apostolul Pavel, vorbeşte despre Levi, care era în coapsa lui Avraam, strămoşul lui, când Melhisedec l-a întâlnit pe Avraam.4. Se mai poate spune că fiecare enumerare a unei genealogii specifice în Biblie neagă reîncarnarea. Pavel a spus: "Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin" (Romani 11:1). Genealogia lui Isus se întinde într-o succesiune neîntreruptă de cel puţin 4.000 de ani înapoi la Adam. Fiecare persoană menţionată este un individ unic (Matei 1 şi Luca 3). Cât de absurd este să concluzionezi că fiecare din aceste persoane nu sunt ceea ce Biblia spune că sunt, ci doar un corp ce găzduieşte un alt "suflet"! 

Conceptul despre mântuire

Probabil că cel mai de seamă verset din Biblie este Ioan 3:16. Întreg conceptul creştin indică faptul că Isus a murit pentru ca fiecare persoană în parte să poate primi viaţa veşnică.

Evrei 2 prezintă măiestria aplicării unicului şi întregului plan al mântuirii. Dumnezeu intenţionează să aducă oamenii în gloria Sa ca fii individuali, prin suferinţa lui Isus care, prin moarte, a distrus puterea morţii. El i-a eliberat pe aceia care, prin frică de moarte, au fost supuşi sclaviei pe viaţă. Ce strigăt răsunător este acesta faţă de "roata destinului", de încetarea tuturor dorinţelor şi alte capcane ale religiilor non-creştine.

Conceptul lucrurilor de pe urmă

1) O afirmaţie accentuată a bazelor biblice despre finalitatea morţii se găseşte în Evrei 9:27: "Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. Garantat, nu a fost nimic neclar, care să lase loc unei credinţe în a doua naştere fizică, într-o serie de vieţi, sau orice alt concept similar. Viaţa pe pământ este o experienţă unică şi se terminată prin moarte. După moartea fizică este o continuare a vieţii fie într-un loc al recompensei, fie al pedepsei. Isus a clarificat acest lucru în pilda despre Lazăr şi omul bogat care se găseşte în Luca 16:19-31.

În această relatare, Lazăr a murit şi a fost purtat în sânul lui Avraam. Omul bogat a murit şi el, a fost îngropat şi şi-a recăpătat cunoştinţa în iad. Fiind în chin, bogatul şi-a ridicat ochii şi, recunoscându-i pe Avraam şi Lazăr într-o altă lume, a strigat după ajutor. Totuşi, nu a putut primi niciun fel de ajutor pentru că Avraam a spus: “între noi şi voi este o prăpastie mare aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată".

Luaţi aminte la următoarele elemente din această relatare:
a)      Stările separate a vieţii, a morţii, şi viaţa dincolo de moarte.
b)      Identitatea continuă a indivizilor în aceste 3 stări.
c)      Cei morţi sunt conştienţi de identitatea lor şi de relaţiile lor cu oamenii din viaţa de după moarte şi cea de pe pământ.
d)      Finalitatea absolută a condiţiei de după moarte în ce priveşte recompensa şi pedeapsa, este cu neputinţă să treci din iad în rai sau din iad înapoi pe pământ.  Aceste principii au fost evidenţiate în cuvintele apostolului Pavel în Epistola către Filipeni, unde cu îndrăzneală a afirmat: "Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup" (Filipeni 1:21, 23-24).

Apostolul Pavel a considerat doar două alternative. Una a fost o viaţă de slujire aici pe pământ pentru Isus Hristos, a doua a fost o viaţă după moarte în imediata prezenţă a lui Hristos. Pentru el nu a fost nici o altă alternativă. Ar trebui, bineînţeles, să subliniem faptul că au fost două excepţii în Vechiul Testament şi una în Noul Testament: Evrei 10:27. Enoh şi Ilie nu au murit, ci au fost mutaţi fizic (înălţaţi la cer). Totuşi, modul în care au ajuns acolo a fost puţin mai diferit, destinaţia lor a fost  locuinţa celor care au murit neprihăniţi. Excepţia Noului Testament desigur, va avea loc la a doua venire a lui Hristos când biserica vie este răpită instantaneu şi trupul fiecărui membru este schimbat într-unul spiritual (1 Corinteni 15:51,52).

2) Desigur, toate relatările biblice despre învierea trupurilor, a lui Isus şi a altor oameni, atât buni cât şi răi, sunt direct opuse învăţăturilor despre reîncarnare. Isus a murit, dar după trei zile a fost înviat din morţi. El a avut, după înviere, un trup nou. Chiar dacă cu acest nou trup a putut să facă lucruri neobişnuite, cum ar fi trecerea printr-un zid solid, a fost recunoscut de toţi cei ce-L cunoşteau. De fapt, trupul înviat a lui Isus a avut anumite răni din trupul Lui anterior.

Vă rog reţineţi că după moarte, Isus a fost conştient de identitatea Sa continuă. La fel au fost şi acei ucenici care au fost privilegiaţi să-L vadă. La fiecare apariţie, a fost clar că Isus din Nazaret a fost încă viu. Niciodată nu a existat vreo sugestie că identitatea Lui a fost distrusă de moarte sau schimbată într-o altă formă de viaţă.

În 1 Corinteni 15, apostolul Pavel face o afirmaţie despre conceptul creştin al învierii pentru toate fiinţele umane. Într-adevăr, încă de la începutul discuţiei, a fost făcut clar că, aşa cum spune Pavel: ”Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră… Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Corinteni 15: 13,14,19).

De aceea, potrivit cu afirmaţiile lui Pavel, o doctrină ca cea a reîncarnării, dacă este adevărată, va distruge întreaga bază a revelaţiei şi inspiraţiei creştine. Mai simplu spus, credinţa în învierea lui Isus Hristos este faptul central al credinţei creştine. O persoană care crede în doctrina reîncarnării nu poate avea în mod simultan credinţa necesară pentru a fi creştin.