Shiatsu

ORIGINI

Shiatsu este o combinaţie de tehnici japoneze de masaj şi practici de medicină tradiţională chineză. „Shiatsu este un cuvânt japonez: ‘shi’ înseamnă deget, iar ‘atsu’ presiune. Dar shiatsu este mai mult decât presiune cu degetele. Este o combinaţie de tehnici diferite, cum ar fi: presiune, agăţare, măturare, scuturare, rotire, ţinere strânsă, vibrare, apucare, ridicare, ciupire, rostogolire, lovire uşoară. Călugării japonezi care au studiat budismul în China prin secolul al X-lea s-au întors în Japonia cu metode tradiţionale de vindecare. La început shiatsu era folosit doar în mediu privat, dar în anii ’50–’60 practicieni precum Namikoshi şi Masunga l-au transformat într-o terapie profesională.

Astăzi, meditaţia şi vindecarea de sine sunt incluse în masajul terapeutic japonez şi, sub această formă, câştigă popularitate în occident de când a fost introdus prima dată în anii ’70. PRINCIPII DE BAZĂ Hazel Chung ne spune pe pagina web că: „Shiatsu este un echilibru – un dans – între practician şi primitor, în care puterea de vindecare a amândurora se manifestă asupra fiecăruia dintre ei pentru a limpezi şi a echilibra forţa vitală a vieţii, cunoscută sub numele de Qi.” Cum se poate vedea din acest citat, există o legătură clară între shiatsu şi forţa vieţii.

Mai există în shiatsu şi o dimensiune adăugată, care nu se găseşte la multe alte tehnici – un raport unic între practician şi client. „Comunicarea prin atingere” dintre practician şi client este fundamentală şi în consecinţă am putea spune că sistemul de credinţe al practicianului poate fi o problemă majoră în shiatsu. Deşi s-ar putea să existe asemănări de natură filozofică între acupunctură şi shiatsu, în ultimul caz nu se folosesc ace sau vreun alt dispozitiv. Practicianul face mişcări blânde pentru a repune în echilibru un ch’i instabil. Pentru a echilibra energia ch’i acupunctura are nevoie de ace, în timp ce în shiatsu practicianul se foloseşte de degete, de mâini, de genunchi sau de coate.

„De la un capăt la celălalt există un duet în mişcare, iar faptul că practicianul îşi foloseşte amândouă mâinile – mâna-mamă şi mâna-mesager – permite o mişcare continuă. Clientul 2 nu simte nicio durere, ci, dimpotrivă, un sentiment confortabil de parteneriat în procesul de trezire a puternicelor forţe de vindecare de sine. Meditaţia reciprocă asupra originilor respiraţiei profunde limpezeşte mintea şi permite oxigenului proaspăt să reumple şi să reîntinerească organele interne, astfel încât un sens mai adânc al conştienţei de sine ia naştere şi are loc vindecarea.” [Hazel Chung – Practician de Shiatsu (pagină web).]

EFECTE

Shiatsu are propria zonă de vindecare asupra căreia acţionează puterea vindecătoare. Se poate da un diagnostic prin oricare din următoarele acţiuni: atingere, masaj, ascultarea sunetului vocii şi atenţia acordată mirosului trupului şi a respiraţiei; se pun întrebări despre istoria bolii, obiceiuri, preferinţe; se priveşte forma şi culoarea corpului. Prima din aceste acţiuni, „setsu-shin” este cea mai importantă, adesea diagnosticul şi tratamentul fiind identice. În timpul masajului practicianul poate obţine informaţii pentru a stabili diagnosticul. Această informaţie se va schimba întotdeauna pentru că energia este schimbătoare, dar practicianul poate să răspundă imediat la această schimbare.

După cum am descoperit deja, practica shiatsu se bazează foarte mult pe ch’i, forţa vieţii,dar mai foloseşte şi cele cinci elemente naturale: pământul, metalul, apa, lemnul şi focul. Simptomele corespund unuia dintre cele cinci elemente, iar tratamentul se stabileşte în funcţie de aceste asocieri. Un practician va încerca să fie sensibil şi să simtă energia din corpul pacientului. Împreună vor încerca să simtă zonele unde este exces de energie şi transferul acesteia în zonele de unde lipseşte. Apoi vor aştepta clipa de uşurare care va atinge persoana în sens fizic, emoţional şi spiritual.

Se presupune că Shiatsu întăreşte sistemul imunitar şi fiind practicat în mod consecvent, poate fi trecut la capitolul medicină preventivă. Personalităţi ca Liza Minnelli şi Henry Kissinger au practicat shiatsu. Totuşi trebuie să fim conştienţi că acest aspect nu face shiatsu nici mai bun, nici mai rău. Într-adevăr, pentru un creştin evanghelic cred că devine evident că şi din practicarea acestei metode se ridică probleme serioase. De exemplu, ni se spune că shiatsu presupune că fiecare persoană este, înainte de toate, responsabilă de sănătatea şi de bunăstarea ei şi că tehnica nu are nimic de-a face cu chemarea lui Dumnezeu, ci doar cu omul însuşi. Practicienii shiatsu vor să arate că există o diferenţă clară între ceea ce practică ei şi ceea ce practică medicina occidentală.

Citim: „Medicina occidentală nu este conştientă de în- semnătatea unică a atingerii – forma esenţială de comunicare între două fiinţe umane în lupta pentru potolirea durerii – gest care, dacă nu a dispărut, cu siguranţă s-a minimalizat. În mod ironic, în toate culturile din toate timpurile, importanţa atingerii – simpla atingere în sine – a fost percepută ca cel dintâi mijloc de alinare a durerii. Medicii din clinicile de Vest fac vizite rapide, iar la sfârşitul zilei verifică listele de pacienţi, dar fără să existe vreun gest de atingere.” [Hazel Chung – Practician de Shiatsu (pagina web).]

Este de remarcat importanţa acordată atingerii. Ce se comunică în momentul atingerii? Ce fel de putere este transmisă sau ce forţă este canalizată pentru a permite altor puteri să se elibereze şi să vindece? Alte aspecte recomandate în practica shiatsu: Limpezirea minţii – o practică periculoasă, care poate duce la tot felul de complicaţii pentru că nu poţi şti niciodată ce anume îţi va umple mintea în acel moment. De asemenea, o dată ce ţi-ai eliberat mintea şi ai intrat într-o stare alterată a conştienţei, există posibilitatea ca spiritele străine să intre în tine şi să nu le poţi opri.

Respiraţia profundă – încă o tehnică folosită pentru a determina o stare alterată a conştienţei, după cum a fost descrisă mai sus. În paginile de internet ale lui Hazel Chung este descrisă o tehnică de concentrare asupra unui punct situat la 3,81 cm sub ombilic, punct cunoscut sub numele de „ki-kai” sau „oceanul de energie”. Odată ajuns în această poziţie, poţi să şi fredonezi încetişor pentru a ajunge la o res- piraţie profundă şi la limpezirea minţii. Acesta este doar începutul, urmat de un gest de atingere a unui punct important, denumit „go kuku”, însemnând „munţii care se întâlnesc”. Apoi, ni se spune că: „Această formă simplă de atingere de sine are efecte asupra organele interne. Prin puterea de concentrare poţi stârni o reacţie. De exemplu, când te apleci înainte, concentrează-te pe rinichi în zona lombară. Aici Qi se va întări.”

CONCLUZII

1. Sistemul de credinţe care însoţeşte Shiatsu nu este compatibil cu credinţele creştine. Oricine se deschide unui asemenea sistem intră în conflict cu învăţăturile lui Cristos şi caută să servească doi stăpâni, ceea ce este imposibil.

2. Practicile Shiatsu înseamnă să-ţi pierzi controlul de sine şi să-l cedezi fie în mâinile practicianului, fie, şi mai grav, unui spirit din spatele practicianului. Orice cale am adopta, în calitate de creştini evanghelici, facem ceva rău, în sensul că ne încredinţăm pe noi înşine, din punct de vedere spiritual, altcuiva decât lui Dumnezeu.

3. Concluzia clară este că Shiatsu nu se potriveşte cu Creştinismul, mai ales pentru că se bazează pe forţa vieţii, şi nu pe puterea lui Dumnezeu.

Sursa: Ellel Romania