Reflexologia

ORIGINI

În orice civilizaţie oamenii caută sănătatea, dar şi mijloacele prin care să o obţină. Din textele antice şi din picturile rupestre reiese faptul că primii chinezi, japonezi, indieni şi egipteni se foloseau de tehnica masării picioarelor sau a altor părţi ale corpului în scopuri terapeutice. În 1913, un doctor american, pe nume William Fitzgerald, a introdus în Occident tehnica numită terapia zonală. Chiar dacă el aplica tehnica masajului pe diferite părţi ale corpului, în 1930 Eunice Ingham, care a preluat munca doctorului Fitzgerald, a redus zona de masare doar la nivelul tălpilor. Reflexologia a ajuns în Marea Britanie în 1960 prin intermediul lui Doreen Bayly, fosta studentă lui Eunice Ingham. Terapia zonală continuă să fie pentru mulţi baza activităţii terapeutice.

PRINCIPII DE BAZĂ

Baza Reflexologiei o constituie cele zece zone de energie în care a împărţit Dr. Fitzgerald corpul. Când sunt masate diferite „zone reflexogene” din tălpi, se crede că ele corespund anumitor zone ale corpului şi organelor interne.

S-au trasat hărţi ale tălpilor, vizualizând zonele corpului şi organele corespondente, fiecare ocupând un anume loc pe suprafaţa tălpii.

Se crede că „energia vieţii”, sau „ch’i” în China şi „prana” în India, curge prin aceste zone sau meridiane spre punctele reflexe din tălpi (unii consideră că aceasta ajunge chiar şi la mâini). Boala afectează o anumită parte a corpului pentru că meridianul este blocat şi „ch’i” nu poate curge.

Reflexoterapeutul stimulează prin masaj zona de pe talpă, unde crede că este blocat meridianul conectat cu zona bolnavă din corp. Se crede că astfel vor fi înlăturate tulburările sau blocajele din alte zone ale corpului, iar „ch’i” va putea curge din nou, aducând vindecare.

Acest concept de energie ascunsă sau ocultă este principiul de bază al filozofiei orientale.

 Se spune că reflexologia produce schimbări fiziologice care, la rândul lor, determină schimbări psiho-emoţionale, „reechilibrând” în acest fel corpul, inserând în trup, în minte şi în spirit binefacerile gândirii holistice. Conexiunile cu punctele de reflex se fac într-un mod aleatoriu sau „pe ghicite”.

După cum se poate vedea, există anumite asemănări între reflexologie şi presopunctură sau acupunctură în sensul că, în ambele practici, se aplică aceeaşi tehnică, adică presiunea sau stimularea. De asemenea, se presupune că se poate obţine vindecare prin ambele tehnici, chiar dacă apăsarea sau stimularea prin înţepare nu respectă „locul tradiţional”.

EFECTE

La fel ca în cazul altor terapii, există dorinţa de a oferi o explicaţie ştiinţifică. Publicaţia Which? Way to Health, din iunie 1995 conţinea un articol cu astfel de explicaţii. Una dintre teorii este că, atunci când asupra terminaţiilor nervoase de la nivelul picioarelor se aplică o presiune, depozitele de cristalin acumulate se împrăştie. Totuşi scriitorul Stuart Morris completează:

„Chiar şi reflexoterapeuţii minimalizează teoria depozitelor de cristalin, pe care o descriu ca fiind o analogie ajutătoare, şi nu o explicaţie ştiinţifică.” (p. 86)

Toate încercările de a oferi explicaţii ştiinţifice sunt discreditate în articolul lui Dr. Elvin Adens din august 1988 (citat în Holistic Health, Holistic Hoax de Richard J B Willis).

„Neurochirurgii şi anatomiştii au trasat cu grijă toate ramificaţiile importante, ganglionii şi direcţiile spre componentele centrale şi periferice ale sistemului nervos… toate punctele din corp îşi au reprezentarea în creier, nu în tălpi. Nu există niciun fel de legături ‘reflexe’ neurologice între tălpi şi vreun organ important al corpului.” (Reflexology: healing, harmless or hazardous? Ministry, august 1988, p. 25.)

În textele tehnice, nu se face vreo menţiune despre cum s-a ajuns să se facă legătura între talpă şi celelalte părţi ale corpului. Nu există vreo bază ştiinţifică care să susţină această informaţie, dar se pare că uneori ea funcţionează. Se poate ca un pacient să nu fie convins de eficienţa acestui tip de tratament, şi totuşi acesta să dea rezultate. Mai este posibil ca vindecarea să apară şi pe baza autosugestiei.

Se spune că tratamentul este benefic pentru diferite boli cronice, de ex. astm, stres şi dureri de cap, dar nu este recomandat în probleme structurale, cum ar fi fracturi sau apendicită. Mai este recomandat în tratamentul preventiv pentru întărirea sistemului circulator şi astfel, în aparenţă, creşte imunitatea la boli şi ajută la dezvoltarea unui organism mai puternic.

Între practicieni există o oarecare contradicţie care se referă la zonele din tălpi şi din mâini corespund anumitor zone din corp, dar se pare că nu există un plan definitiv în această privinţă, ci doar trebuie să-l lăsăm pe practician să determine „modelul” individual al pacientului. Se pune accent aici pe importanţa aplicării unui tratament adaptat fiecărui individ în parte, pacientul nemaifiind privit ca un „caz” impersonal. E nevoie fie de un instinct, fie de o pricepere de ghicitor din partea practicianului, care să pună un diagnostic şi să găsească zonele în care să aplice tratamentul.

CONCLUZII

1. Există o convingere larg răspândită că dacă o practică e folosită de multă vreme înseamnă că este o practică bună sau că poate fi desprinsă de originile ei şi folosită ca atare. Un exemplu puternic este practica creştină a cărei longevitate îi întăreşte originea sănătoasă, însă noi trebuie să cercetăm toate filozofiile şi tehnicile.

Totuşi e clar că longevitatea sau eficienţa unui tratament nu dovedeşte integritatea practicii. Este nevoie să acordăm o atenţie specială situaţiilor în care practica îşi are originile în filozofii incompatibile cu credinţa creştină, cum e cazul unor culturi orientale. Este contrar poruncilor lui Dumnezeu să ne ocupăm de ceea ce aparent e de folos şi inofensiv, dar să ignorăm cercetarea originilor.

Falsurile pot fi utile, dar şi atractive, iată de ce trebuie să ne întrebăm care este puterea din spatele lor. E bine de reamintit că vrăjitoria şi ghicitul erau practici larg răspândite în Vechiul Testament, dar interzise de Dumnezeu.

2. Forţele spirituale vor da întotdeauna „roade”. Unele din ele pun sub semnul întrebării integritatea activităţii, dar, chiar şi lucrurilor care sunt bune în aparenţă, trebuie să le verificăm sursele. Îndemnul pentru orice creştin este clar: fără nicio discuţie. Unde se practică ghicitul, nu este loc pentru un creştin. Dacă un pacient este tratat prin reflexologie şi se face bine e foarte probabil ca însănătoşirea lui să fie atribuită tratamentului, iar pacientul să fie iniţiat în alte căutări mai detaliate legate de activităţile spirituale.

3. Oamenilor li se oferă şansa de a experimenta libertatea şi viaţa deplină din creştinism, prin harul mântuitor al lui Isus Cristos. Cunoaştem faptul că oamenii care au ajuns să-L cunoască pe Isus, după ce fuseseră implicaţi în alte căutări spirituale, au văzut contrastul puternic dintre noua lor credinţă şi alte filozofii spirituale, găsind libertatea în locul sclaviei.

Sursa: Ellel Romania