Tai Chi

ORIGINI

Conform unei legende chinezeşti, Tai Chi sau cu numele întreg Tai Chi Chuan poate fi datat încă din secolul al XI-lea şi legat de numele lui Chang San-Feng. Chang a fost un profund gânditor taoist, iată de ce Tai Chi are rădăcini taoiste. Odată cu trecerea timpului lucrurile au evoluat, iar în zilele noastre mulţi chinezi practică Tai Chi în parcuri şi în alte spaţii publice.

PRINCIPII DE BAZĂ

Tai Chi face parte din categoria artelor marţiale lente, având ca scop existenţa în armonie cu energia ch’i. În general Tai Chi nu presupune violenţă fizică, dar este conceput să activeze un mecanism de autoapărare, astfel încât răspunsurile noastre interioare să fie controlate, iar mişcările exterioare să fie ofensive sau de apărare, în funcţie de situaţie. Conceptul de a nu opune rezistenţă fizică forţelor opozante se bazează pe ideea de a depăşi momentul conflictual.

Tai Chi este o meditaţie mistică sau o tehnică de control al minţii care cere o concentrare maximă şi o minte golită de orice gând. Presupune anumite secvenţe de mişcări lente, o respiraţie ritmată şi foarte multă disciplină. Se crede că Tai Chi este calea spre dobândirea unei sănătăţi perfecte şi spre nemurire dacă este practicat îndeajuns.

EFECTE

Tehnica Tai Chi urmăreşte să pună în mişcare energiile ascunse, fiind concentrată pe zona organelor reproductive ca centru al corpului. Se pune accentul pe sexualitate şi pe promisiunea unei fertilităţi sporite. Pentru a dobândi o experienţă cât mai completă, meditaţia sedentară vine să însoţească practica Tai Chi.

Tai Chi se bazează pe principiul Yin şi Yang, echilibrul dintre contrarii, susţinând nu doar armonia din corp, minte şi spirit, ci şi pe cea dintre fiinţa umană ca întreg şi forţele naturii. Corpului uman i se atribuie o energie intrinsecă, ch’i, care poate fi dezvoltată prin tehnici speciale. Cei care se implică în căutarea energiei ch’i ajung să aibă tot mai multă încre-dere în ea. Din afară, Tai Chi pare ca un dans spiritual, însă pentru practicanţi este considerat o modalitate de a înţelege natura umană. Totuşi ţinând cont de rădăcinile acestei tehnici este evidentă legătura cu filozofia şi cu religia Tao.

Tai Chi este astfel conceput încât să îmbine personalitatea cu spiritul, prin alinierea energiilor şi dezvoltarea celor mai înalte aptitudini. Se presupune că e o cale spre pace, spre vindecare şi, în cele din urmă, spre iluminare.

Tai Chi poate fi reprezentat prin numele întreg Tai Chi Chuan sau ar putea fi descris prin: tehnică de relaxare, activitate de înlăturare a stresului, exerciţiu de concentrare, metodă de a dobândi conştienţa de sine. În majoritatea cazurilor nu ni se oferă o descriere completă sau o definiţie a tehnicii Tai Chi, ea fiind redusă la un exerciţiu de mişcare lentă pentru a te menţine în formă. Nu există o versiune atenuată de Tai Chi şi nici avertismente cu privire la eventualele efecte adverse pe care Tai Chi le poate avea.

Tai Chi ajută la deschiderea centrelor psihice ale corpului, cu intenţia de a atinge o stare de calm. Se crede că există un număr de centre psihice numite „chakre” prin care sunt canalizate energiile ascunse şi forţele spirituale. Acest aspect afectează subconştientul, acea parte a minţii despre care cunoaştem cel mai puţin, iar practicarea exerciţiilor poate avea efecte tulburătoare la nivelul manifestărilor psihice. De obicei, această tulburare are loc în condiţii necontrolate şi poate genera disconfort emoţional, isterie, ostilitate şi alte stări de genul acesta. Practicarea exerciţiilor Tai Chi aduce după sine o schimbare de personalitate sub forma unei detaşări emoţionale, iar rezultatul este o stare alertă a conştiinţei. Uneori privirea este confuză sau pupilele dilatate.

Practicantul poate fi vulnerabil la efecte precum o exaltare iniţială, urmată de simptome sau indispoziţii variind în intensitate la fiecare individ în parte, cum ar fi: nefericire, panică, depresie (uşoară sau gravă), cădere nervoasă, tentative de sinucidere, mania persecuţiei şi, în unele cazuri, posedare demonică. Uneori mai apare şi un ciclu bazat pe relaţia cauză – efect, în sensul că depresia devine tot mai accentuată, cu cât exerciţiile Tai Chi sunt mai intense în speranţa depăşirii problemei. Odată intrat în acest cerc vicios, raţiunea practicantului va suferi tulburări, astfel că depresia nu este atribuită practicii Tai Chi, ci insuficienţei acesteia.  

Pot apărea diferite dureri fizice, unele de natură necunoscută, altele comune, dar sub forme mult mai intense. Vă prezentăm mai jos o mărturie, rezumatul unei scrisori, aflată la dosarul Fundaţiei Reachout Trust:

„Treptat Tai Chi a pus stăpânire pe mine şi unele exerciţii mă făceau să mă simt ciudat, şi anume exerciţiile Chi Kung. Îi vedeam şi pe alţii că trăiau experienţe neplăcute şi se simţeau rău. Erau trăiri puternice, dar profesorul ne spunea întotdeauna să continuăm. Nu mă simţeam mai bine, de fapt, după un an, Tai Chi îmi controla viaţa. Nu mă mai întâlneam cu prietenii, eram interiorizat şi prost dispus, nu mai socializam, mă simţeam frustrat, îmi pierdusem simţul realităţii, eram dependent de practicile Chi, chiar dacă mă făceau să mă simt ciudat şi mă ţineau într-o stare de transă. Nu ştiam ce e cu mine, credeam că era doar boala mea, aşa că treptat am început să exersez mai mult. Intrasem într-un cerc vicios şi încetul cu încetul am contribuit la propria-mi degradare.

Profesorul îmi spunea să continui, dar eram vulnerabil şi, în acelaşi timp, îi criticam pe creştini. În timpul meditaţiilor am simţit un fior în coloana vertebrală şi o bilă Chi mi-a lovit şira spinării. Am devenit total posedat de Chi sau kundalini, cum i se mai spune. Mă simţeam expus oricărei influenţe şi nu mă puteam apăra. Profesorul doar îmi spunea să nu mă opresc, dar, după ce l-am sunat de câteva ori, nu a mai vrut să ştie de mine. Eram foarte speriat şi ardeam tot. Nu puteam să dorm şi m-am îmbolnăvit foarte rău, mintea şi trupul mi-au luat-o razna.

N-am primit ajutorul de care aveam nevoie, chiar dacă am fost la şedinţe de acupunctură practicate de un doctor chinez. Apoi am realizat ce făcusem şi am mers la biserică timp de mai bine de un an. Am fost botezat şi eliberat.” P.S. Leics.

CONCLUZII

1. Tai Chi, ca multe alte practici alternative, este un exerciţiu complex în care nu este posibilă separaţia mişcărilor fizice de elementele spirituale şi psihologice, şi nici nu se intenţionează lucrul acesta.
2. Deşi motivaţia externă ar putea fi relaxarea sau eliberarea de stres, practicantul deviază de la creştinism şi se ataşează de inerenta spiritualitate a Taoismului; lumea unei forţe impersonale care caută să ne controleze viaţa.
3. Fără îndoială că această forţă nu vine de la Dumnezeu şi practicarea Tai Chi implică puterea unei forţe oculte, care va deveni parte a vieţii noastre. Efectele pot fi similare cu implicarea într-o şedinţă de spiritism, cu toate pericolele inerente unor asemenea practici oculte.

Sursa: Ellel Romania