ORIGINI
Homeopatia pretinde că are legături cu idei promovate în diverse culturi străvechi, dar fondatorul modern a fost Samuel Hahnemann (1775–1843). El era foarte critic vizavi de medicina din vremea lui. Era francmason, îl idolatriza pe Confucius şi pe alţi scriitori orientali şi Îl dispreţuia pe Isus şi învăţăturile Sale. Scrierile şi opinia lui despre om conţin multe idei împrumutate din Orient.
Credea în Forţa Vitală sau în ,,forţa cosmică”, aceasta fiind parte intrinsecă a filozofiei orientale, şi susţinea că bolile sunt „tulburări dinamice şi spirituale ale vieţii”. Aceasta era filozofia lui fundamentală, care se află la baza pregătirii remediilor.
El credea că există un element psihic implicat în munca lui de vindecare, element pe care îl putea transfera altora prin iniţiere, şi că remediile erau doar un mijloc prin intermediul căruia îşi punea mâinile peste pacienţi, ca să-i vindece. Principala lui operă, în dreptul căreia susţine că a avut inspiraţie divină, se intitulează (Organ of the Art of Healing, Organul artei de a vindeca) şi este considerată biblia homeopatului.
Studenţilor li se recomandă studiul aprofundat al acestei cărţi, însoţit de meditaţie. Recent, s-au descoperit legături apropiate cu diverse grupări de cult, cum ar fi antropozofia, swedenborgianismul şi cu mişcarea New Age. Deşi există creştini care practică homeopatia, se pare că această practică este mai apropiată de hotarul ocultismului.
Hahnemann a considerat că fiinţa umană este o combinaţie: trup, minte şi spirit şi a privit boala din ceea ce, în zilele noastre, s-ar numi punct de vedere holistic. O parte din interesul manifestat faţă de tratamentul medical alternativ se datorează timpului acordat pentru a discuta despre caracteristicile pacientului şi ale bolii, o trăsătură importantă în medicina holistică. Acest lucru îl face pe pacient să simtă că e luat în serios şi că e important.
INTRODUCERE
La prima vedere, homeopatia ar putea să apară mai acceptabilă, în natura ei, decât alte ramuri ale medicinei alternative. Mulţi susţin că substanţele folosite sunt în întregime naturale şi, prin urmare, date de Dumnezeu. În plus, se spune că tratamentele au la bază ierburi şi minerale, fără efecte secundare dăunătoare. Acest lucru nu este de fapt adevărat, unele elemente sunt destul de toxice, dar, folosite în doze extrem de mici, fac ca remediul să fie inofensiv.
Asociaţia Britanică a Medicilor nu a găsit nicio bază farmacologică pentru homeopatie şi susţine că orice succes pe care l-ar putea avea tratamentul se explică prin efectul placebo.
Într-adevăr, au existat puţine încercări propriu-zise, iar rezultatele sunt ambigue şi, cu puţine excepţii, în mare parte nefavorabile. Rata succesului a fost uneori uşor mai bună decât întâmplarea sau decât un efect placebo, existând şi unele succese pe animale, unde acestea ar putea părea că sunt excluse.
PRINCIPII DE BAZĂ
Homeopatia are la bază câteva principii esenţiale:
Principiul similitudinii - se alege un medicament care, în concentraţia sa pură, originală, produce aceleaşi simptome ca şi boala de care suferă cineva. Hahnemann a formulat legea: Cui pe cui se scoate, o idee exprimată anterior de Hippocrate, Galen şi Paracelsus.
Principiul diluţiei – se spune că un medicament devine cu atât mai puternic, cu cât este mai diluat. O doză tipică de medicament de la farmacie [6C] se diluează până când se ajunge la echivalentul unei linguriţe de substanţă activă, diluată într-o cutie de mărimea lui Empire State Building; o alta [30C] este mai diluată decât dacă ai arunca un grăunte de sare în întregul sistem solar! Unii homeopaţi folosesc remedii chiar mai diluate decât acestea.
Acest principiu arată clar diferenţa dintre studiul plantelor medicinale = herbalism şi homeopatie, deoarece, în cazul unei diluţii atât de mari, nu poate fi vorba de niciun efect al plantelor.
Potenţarea – diluţia se face treptat, în paşi de 1/10 sau de 1/100, fiecare pas fiind urmat de o agitare puternică a conţinutului, numită succesiune. Aceasta se face pentru transferarea forţei vitale a substanţei în agentul purtător, de obicei, lactoza.
EFECTE
Există trei categorii principale de homeopaţi. Mai întâi, sunt aceia care îl urmează pe Hahnemann, în adoptarea unei explicaţii spirituale. Aceştia acceptă, adesea, astrologia şi ocultismul. În al doilea rând, sunt aceia care resping ideile spirituale şi caută o explicaţie ştiinţifică, această categorie fiind, până acum, fără succes. În al treilea rând, ar fi aceia care nu sunt interesaţi de nicio explicaţie, dar doresc o terapie ,,sigură”, rămânând, de obicei, la potenţe reduse.
Efectele substanţelor în starea lor pură, numită ,,patogenezie”, se verifică pe voluntari. Hahnemann a omologat multe substanţe printr-o observaţie amănunţită şi profundă meditaţie, iar unele dintre rezultatele lui nu au fost repetabile.
Se realizează o imagine detaliată a pacientului şi, adesea, homeopatul poate să stabilească un remediu în funcţie de trăsăturile de personalitate ale acestuia. Totuşi unii homeopaţi folosesc un pendul sau o baghetă, pentru a confirma remediul sau pentru a alege potenţa.
Câteodată se utilizează şi idei din astrologie sau practici precum chiromanţia, vindecarea la distanţă, şedinţa spiritistă şi alte tehnici spirituale. În mod obişnuit, cei ce folosesc acest gen de metode au tendinţa spre remedii mult mai potenţate şi accentuează implicaţiile spirituale.
Unii homeopaţi folosesc tehnici de ,,magie albă”, atunci când îşi fabrică medicamentele, căutând astfel să-şi asigure succesul. Este puţin probabil ca medicamentele homeopate să aibă efecte secundare, deoarece substanţele sunt foarte diluate, însă trebuie să ne punem întrebări cu privire la posibilele efecte secundare spirituale.
COMPATIBILĂ CU CREŞTINISMUL?
Ce putem spune despre acele categorii de persoane care pretind că homeopatia şi creştinismul sunt compatibile? Un astfel de articol, intitulat Ghidul de homeopatie al creştinului, adoptă punctul de vedere conform căruia există, în mod esenţial, o explicaţie materială, ştiinţifică, care nu este încă înţeleasă, şi că nimic spiritual nu ar avea loc. Totuşi nu doar creştinii cred contrariul. Foarte mulţi homeopaţi şi alţi practicieni de medicină alternativă cred că homeopatia se adresează domeniilor spirituale.
Autorul articolului citat pretinde că lichidele pot să poarte amintiri, fără să existe vreo probă ştiinţifică în acest sens. Trebuie să ne întrebăm, de asemenea, de ce o astfel de amintire ar trebui să fie eficientă ca medicament, dat fiind faptul că toţi bem cantităţi de apă conţinând, probabil, tot felul de amintiri imprimate din tot felul de substanţe chimice.
Autorul se mai întreabă dacă este corect să credem că forţa vitală este un concept oriental, necreştin şi dacă creştinii care se implică în aşa ceva vor sfârşi prin a se amesteca în religii orientale, devenind, în felul acesta, susceptibili la influenţa demonică. Cu toate acestea, autorii din Est şi din Vest au atribuit calităţi morale şi spirituale forţei care, prin natura ei, nu are electromagnetism. Prin urmare, cu scopul de a-şi susţine punctul de vedere, autorul trece cu vederea, din nou, nu doar preocupările creştine, dar şi numeroase perspective orientale vestice în domeniu.
În cele din urmă, autorul foloseşte două versete biblice, cu scopul de a oferi homeopatiei un suport spiritual. Însă contextul sfatului lui Pavel (1 Timotei 4:1-7) reprezintă o avertizare împotriva învăţătorilor spirituali falşi şi împotriva învăţăturilor care interzic căsătoria şi care îndeamnă spre abstinenţa de la anumite alimente – în mod ironic, categoriile de persoane pe care pare să le fi avut în minte Pavel au multe asemănări cu anumite grupări contemporane din New Age. Nu credem că Pavel ar fi dorit să-i fie folosite cuvintele pentru a justifica, în mod necritic, consumarea oricăror substanţe.
Totodată, pasajul din Romani, care se referă la consumul de carne, are de-a face cu o convingere greşită, conform căreia consumarea anumitor alimente sau respectarea anumitor zile sacre ar putea, în sine, să confere vreun merit spiritual. Cu greu am găsi vreo justificare în utilizarea remediilor homeopatice.
CONCLUZII
1. Rădăcinile homeopatiei nu sunt de origine creştină, ci de origine orientală şi ocultă.
2. Nu există vreo justificare scripturală pentru această practică.
3. În anumite circumstanţe, există o ,,putere” care vindecă, dar fără vreo explicaţie ştiinţifică pentru rezultatele ei, în ciuda încercărilor repetate de a găsi vreuna. În plus, multe pretenţii de succes îşi au originea în latura spirituală. Având în vedere rădăcinile şi legăturile homeopatiei, îmbibate în ocultism şi fără a avea vreo putere de la Duhul Sfânt, concluzionăm afirmând că nu trebuie să ne deschidem spre aceste forţe necunoscute.
Sursa: Ellel Romania
