ORIGINI

Hipnoza poate fi descrisă ca un stadiu între starea de conştienţă şi cea de somn. Poate să semene cu somnul, dar e diferită, în sensul că o persoană hipnotizată este, de fapt, mult mai deschisă pentru a fi sugestionată.

Forme de hipnoză au fost descoperite în multe culturi vechi. Şamani, vraci şi numeroşi preoţi antici foloseau tehnici hipnotice pentru a vindeca bolnavii şi pentru a intra în contact cu forţele latente ale naturii. Arheologii au descoperit dovezi că hipnoza era folosită în Egipt, Grecia, Persia şi la triburile Amerindiene. Aceasta înseamnă că, în evoluţia ei, hipnoza a primit multe influenţe, inclusiv din practicile oculte şi panteiste.

Popularizarea hipnozei pe cele două continente s-a datorat muncii unui doctor austriac, Franz nton Mesmer, ale cărui experimente cu magneţi l-au condus la concluzia că magnetismul e un fluid invizibil sau o forţă care leagă totul în univers. Numele lui Mesmer a dat naştere termenului de mesmerism, dar cuvântul hipnoză (din grecescul ‘hypnos’ = somn) a fost folosit prima dată prin 1843 de un chirurg scoţian, James Braid.

În prezent, hipnoza are forme multiple şi aparent un caracter util. Un exemplu pozitiv ar fi Hipnoterapia Curativă ale cărei origini datează de prin anii ’40 - ’50 şi care se leagă de numele lui Milton Ericson. Cu toate acestea, mulţi nu-şi dau seama că, în acest caz de terapie, se consideră că un fragment din fiinţa noastră se blochează atunci când se confruntă cu o traumă emoţională şi spirituală.

INTRODUCERE

Fiecare dintre noi este înzestrat de Dumnezeu cu capacitatea de a se apăra în eventualitatea unei ameninţări a propriei vieţi, fie ea de natură fizică, emoţională sau spirituală. La nivel fizic, se declanşează un mecanism de „luptă sau fugi”, iar la nivel emoţional şi spiritual, suntem capabili să îndepărtăm ceea ce este străin de noi şi să-i facem faţă prin metode cu care ne-a înzestrat Dumnezeu.

Ceea ce ne determină să reacţionăm în faţa necunoscutului este abilitatea noastră mintală de a observa un potenţial pericol şi de a adopta o poziţie ofensivă sau defensivă, prin care decidem să nu permitem unei astfel de ameninţări să se apropie.

Am fost înzestraţi, de asemenea, în grade variate, cu capacitatea de a discerne între ceea ce ar putea fi benefic sau dăunător pentru noi. Răspunsul nostru la aceste intruziuni depinde, în mare măsură, de voinţa noastră de a încuraja sau de a descuraja activităţile al căror potenţial îl evaluăm ca fiind de vindecare sau de distrugere.

PRINCIPII DE BAZĂ

Hipnoza este o transă sau o stare alterată a conştientului indusă, de obicei, de repetarea unui cuvânt sau de concentrarea pe un singur obiect, care se mişcă ritmat înainte şi înapoi. Hipnotizatorul va vorbi încet şi monoton pentru a induce subiectului starea de transă.

Această stare de conştienţă rezultată în urma hipnotizării este diferită de starea obişnuită de somn.În transa hipnotică, capacitatea de a discerne este redusă, iar cel hipnotizat devine mai receptiv la sugestiile hipnotizatorului.

EFECTE

Odată intrat în starea de hipnoză, voinţa celui hipnotizat este neutralizată, iar hipnotizatorul anihilează întreaga capacitate de a discerne binele de rău şi pune stăpânire pe capacitatea de a raţiona a subiectului. În acest moment, subiectul este gata să se supună sugestiilor hipnotizatorului pentru că, de fapt, atenţia subiectului este focalizată pe gândurile care i-au fost induse, mintea lui fiind golită de orice gând personal.

Se pare că, într-o astfel de stare, indivizii vor răspunde sugestiilor pe care, într-o altă situaţie, în afara stării de transă, le-ar considera ridicole sau absurde. Totuşi se pare că există o limită până la care pot ajunge aceste sugestii, înainte ca persoana să refuze să coopereze şi/sau să se trezească spontan.

Există totuşi o şcoală de gândire care pretinde că nu vei face niciodată, în starea de hipnoză, ceva ce n-ai face în stare de conştienţă. În plus, pentru că, evident, avem o înclinaţie înnăscută spre acte iraţionale, chiar imorale sau criminale, hipnoza poate fi o posibilă unealtă periculoasă.

Şi, mai mult, unii experţi pretind că unele persoane au avut experienţe extracorporale, ca rezultat al sugestiilor făcute sub hipnoză. Este semnificativ faptul că Actul de Hipnoză din anul 1952 a depăşit limita hipnotismului, iar rezultatul a fost că două femei s-au îmbolnăvit psihic după o astfel de încălcare a limitei.

„O percepţie greşită în cazul actului hipnotic este că pacientului nu i se poate spune să facă, în stare hipnotică, un lucru pe care ar refuza să-l facă într-o stare normală. Dacă acest concept ar fi adevărat, o parte din frica faţă de hipnoză ar dispărea, dar, din păcate, experimentele moderne arată cu totul altceva.” (Healing Without Harm [Vindecare inofensivă], E.G.Bartlett, 1985 p. 77.)

Încă mai rămân două semne de întrebare majore despre hipnoză. În primul rând, datorită faptului că mintea umană este greu de descifrat, nu putem spune ce se petrece cu adevărat în interior şi până la ce nivel poate ajunge actul hipnotic. Apoi, apare problema de a cădea din nou în starea de hipnoză, cândva în viitor, întrun moment în care subiectul este treaz de-a binelea.

CONCLUZII

Se poate vedea de mai sus că există câteva semne de întrebare de natură medicală în legătură cu utilizarea hipnozei, dar mai sunt şi cele spirituale cărora trebuie să le răspundem.

1. Puterea hipnotizatorului constă în forţa supra-naturală din spatele mecanismului folosit cu scopul de a goli mintea. Biblia avertizează în Matei 12:43-45 şi în Luca 11:24-26 despre golirea minţii şi aducerea ei într-o stare pasivă, adică vulnerabilă. Un astfel de demers va avea consecinţe serioase pentru că deschide posibilitatea ca forţele demonice să pună stăpânire pe o minte limpede. Există probe în acest sens cu incidente în care oamenii au suferit schimbări semnificative de personalitate, ca urmare a hipnozei. Gândurile şi compor-tamentul lor s-au schimbat vizibil, rămânând într-o stare de tulburare, până în momentul eliberării de forţa demonică. Chiar şi atunci când un rezultat aparent benefic a urmat hipnoterapiei, de exemplu în tratamentul diferitelor tipuri de dependenţă, s-a observat că un anumit simptom a dispărut doar pentru a fi înlocuit de un altul la fel de nociv sau chiar mai grav.
2. Adesea „tratamentele” nu durează mult şi, în mod frecvent, dau naştere unor sentimente de persecuţie, schimbări de personalitate, posedare şi sentimente de manipulare.
3. Indiferent de forma adoptată – hipnoză, hipnoterapie, hipnotism, mesmerism, „metodă nouă revoluţionară”, „bandă de relaxare” sau orice altceva asemănător – mecanismul nostru de apărare ar trebui activat pentru a păstra distanţa. În mod evident hipnoza este cea mai puternică şi mai dăunătoare terapie alternativă, alături de tehnicile de meditaţie, care îi permit lui Satan să pună o reală stăpânire pe minte şi pe spirit.
4. Tratamentul se bazează pe ideea că „sinele” trebuie adus în stadiul de a-şi provoca propria vindecare şi nu are nimic de-a face cu o căutare a lui Dumnezeu. Centrarea pe „sine” este deosebit de dăunătoare.
5. Supunerea faţă de Domnul şi Creatorul nostru ne dă o viaţă deplină prin harul Duhului Sfânt, dar supunerea faţă de forţele întunericului pentru un scurt tratament împotriva fumatului sau a fricii de înălţime creează nelimitate posibilităţi pentru o decadenţă spirituală şi psihologică. 

Sursa: Ellel Romania