Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
AOTV - Lucrare de media crestina »
Fii la curent cu ultimele noutati »
Cum poti si tu sa fii parte »
Marturii - cum sunt atinsi oamenii »
Suntem parte din Trupul lui Cristos »
Doneaza - fii Partener Alfa Omega »

Alternativa educației în comunitățile de romi - DOC SPECIAL Speranță pentru România

„Lipsa educației este mai rea decât sărăcia”, spunea coordonatorul unui proiect care se ocupă de copiii proveniți din familii sărace. Educația școlară, civică și spirituală poate schimba viața romilor din România? Doresc romii să facă școală? Sunt întrebări la care am căutat răspunsuri într-un nou documentar intitulat ”ALTERNATIVA EDUCAȚIEI ÎN COMUNITĂȚILE DE ROMI” ce a avut PREMIERA PE 27 MAI 2020, parte din seria SPERANȚĂ PENTRU ROMÂNIA produsă de Alfa Omega TV. Urmăriți-l mai jos!

Documentarul ”ALTERNATIVA EDUCAȚIEI ÎN COMUNITĂȚILE DE ROMI”, parte din seria „Speranță pentru România”, a avut premiera pe 27 mai 2020.


Extrase din documentar

Romii și abandonul școlar.

Copiii și tinerii care provin din grupuri defavorizate sunt cei mai expuși riscului de abandon școlar. În această categorie se regăsesc familiile de romi. Educația copiilor romi din zonele sărace este esențială pentru formarea unor adulți care să poată fi integrați în societate. În România, 2 din 10 copii de etnie romă nu merg la școală, iar rata abandonului școlar în clasele 1-8 este de 75%. În România există mai multe proiecte care au ca grup țintă copiii proveniți din familii sărace.

 

Educația - Șansa romilor la o viață mai bună?

Din cauză că adulții din etnia romă nu au avut acces la educație, așa că nu știu să scrie și să citească, este foarte greu să o ia, practic, de la zero. Dar sunt și situații fericite care au dus la schimbarea vieții sociale, a mentalității și comportamentului romilor.

 

Romii educați - excluși din comunitate?

Un aspect mai puțin cunoscut care ține de cultura etniei rome este faptul că există situații în care cei care s-au educat și au urmat cursurile unor instituții de învățământ nu au mai fost acceptați în comunitate.

Transcrierea integrală a documentarului

„De la est la vest, inclusiv în fostele state ale Uniunii Sovietice, sunt reale probleme cu integrarea romilor”.
„Aici nu intrau oamenii. Deci, când intrau, ieșeau dezbrăcați. Sută la sută”.
„La școală mergeam trei luni-patru luni, cât era perioada de iarnă, de la Crăciun, în luna decembrie, până în martie-aprilie, și apoi plecam la muncă”.
„Nu mai poți să fii analfabet. Trebuie să poți să te descurci”.
„Poate pentru unii pare paradoxal. Sunt foarte multe valori în ei. Dar, dacă stai la distanță, vezi în romi doar infractori, doar oameni răi, doar oameni care nu te înțeleg și așa mai departe”.

Comunitatea de romi este una dintre cele mai vechi entități etnice din Europa, dar și cea mai numeroasă. Modul de viață nomad, păstrarea unor obiceiuri străvechi și neadaptarea la societatea aflată în permanentă transformare au făcut ca această etnie să fie privită cu foarte mari rezerve de către populația majoritară, ceea ce a dus la marginalizarea romilor. De-a lungul istoriei, ei au fost și victimele unor abuzuri și ale genocidului nazist.

Pentru romii din România, cea mai grea perioadă a fost Al Doilea Război Mondial, cu deportarea în Transnistria, de unde s-au întors doar jumătate. A urmat perioada comunistă, când marginalizarea s-a accentuat. În prezent, eforturile comunității europene pentru integrarea romilor nu sunt suficient de clare și concrete.

Traiul la periferia localităților, lipsa de educație și a locurilor de muncă au condus la o separare destul de clară între etnia romă și populația majoritară. Însă, pe de altă parte, ea constituie o masă de manevră pentru clasa politică, mai ales în preajma alegerilor. În reportajul care urmează ne-am îndreptat atenția spre nevoia de educație școlară, civică și spirituală în comunitățile de romi. De asemenea, este nevoie de acceptare și toleranță din partea populației majoritare.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Sunt un român mai interesant, în sensul că tatăl meu era țigan și mama mea blondă, bucovineancă, femeie frumoasă. Eu am ajuns, cum se zice, un țigan caștaliu. Mă consider mai mult țigan decât român fiindcă așa simt cu sufletul meu.

În România, romii constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari. Conform recensământului din 2011, ei numărau puțin peste 620 mii de persoane, adică 3,3% din totalul populației. Există opinii că aceste cifre nu corespund realității. Potrivit unor estimări la nivelul anului 2013, romii sunt 10% din populaţia României, reprezentând circa 1,5 milioane de persoane.

Daniel Vasile, deputat, grupul parlamentar al minorităților naționale: În România trăiesc aproximativ 1.500.000 de romi. Astea sunt estimările Băncii Mondiale, ale Consiliului Europei și ale Agenției Naționale pentru romi. INS-ul (n.r. Institutul Național de Statistică) ne spune că în România trăiesc 624.000 de romi. Există o diferență majoră între cele două cifre.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: La început, făcând studii sociologice, mi-am dat seama că ceea ce se spunea prin statistici era fals. Deci, 1,3% nu se poate; 3,5% mai merge și mai vorbești; 35,5% e mai real; 55,5% e un potențial cât se poate de adevărat.

După cum se observă, există o diferență semnificativă între cifrele oficiale ale ultimului recensământ în ceea ce privește populația de etnie romă din România și estimările pe care le-au făcut instituțiile internaționale. În Europa trăiesc aproximativ 15 milioane de romi, conform estimărilor Băncii Mondiale şi a Consiliului Europei. Situaţia romilor de pe continent nu diferă foarte mult de cea a romilor care trăiesc în țara noastră.

Daniel Vasile, deputat, grupul parlamentar al minorităților naționale: Spania are probleme cu integrarea romilor. Polonia, de asemenea, are probleme. Adică de la est la vest, inclusiv în fostele state ale Uniunii Sovietice, sunt reale probleme cu integrarea romilor pentru că există o discrepanţă majoră. Există o diferenţă de dezvoltare socio-economică între populaţia romă şi populaţia majoritară.

În România, cei mai mulți dintre ei trăiesc în cartierele mărginașe ale orașelor sau în sate. Majoritatea își duc traiul în condiții precare, fiind lipsiți de cele mai elementare condiții de viață. De exemplu, în zona rurală, realitatea acestei minorități este dramatică. Lipsa actelor de proprietate creează un cerc vicios.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Întotdeauna țiganii au stat lângă sate sau lângă orașe, la mahalale și la capătul comunităților celorlalți. Există ei - ceilalți, noi - ceilalți. Această dihotomie este foarte greu de atenuat pentru că e o problemă de veacuri, o problemă ontologică dacă vreți.

Daniel Vasile, deputat, grupul parlamentar al minorităților naționale: Nu ai act de proprietate, nu ai act de identitate. Potrivit legislaţiei româneşti, dovada cetăţeniei se face cu actul de identitate. Dacă nu ai act de identitate, sigur că nu eşti beneficiar de drepturi, de libertăţi, pentru că nu eşti cetăţean. Există o situaţie şi mai tragică. Dacă dai naştere unui copil, neavând act de identitate, copilului nu i se poate elibera certificat de naştere. Lipsa certificatului de naştere automat generează excluziune socială.

Gheorghe Stănescu zis Luca, din Piatra Neamț: Aici nu intrau oamenii. Deci, când intrau, ieșeau dezbrăcați. Sută la sută. Noi eram foarte violenți. Când intram într-o crâșmă noi eram șefii. Toți ieșeau afară. Noi suntem 9 frați. Nu ne temeam de nimeni.

Un aspect mai puțin cunoscut, care ține de cultura etniei rome este faptul că, până nu demult, cei care s-au educat și au urmat cursurile unor instituții de învățământ nu au mai fost acceptați în comunitate.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Ceea ce era trist pentru bunicul meu era că nu știa să citească. Nu știa să citească, nu știa să scrie. Și, când am început să le citesc eu povești și alte lucruri, stăteau și se uitau ca la televizor la mine. Se aduna comunitatea să mă asculte cum citesc. Era o minune pentru ei. Dar ei stăteau departe de lucrul ăsta. De ce? Pentru că, din ceea ce mi se spusese din bătrâni, un țigan, dacă se apropie „de scrisuri și de citituri” își pierde legătura cu lumea spiritelor. Poți oricând, oricine din comunitate, să fie un ales dintre cei care „să spună soarta” sau să vadă, să fie „un văzător”, un mic mag dacă vreți. Din această pricină educația a rămas undeva departe. Legătura mea cu verii mei și cu neamul meu a fost bună și am fost acceptat până am făcut Conservatorul. Când m-am dus mai departe la școală, ca un student bătrân, am fost renegat. N-am dreptul să mă duc să mă întâlnesc cu ei nici măcar la înmormântări sau la nunți, la evenimente de familie, pentru că sunt prea diferit. Am ales o altă cale.

Din cauză că adulții nu au avut acces la educație, așa că nu știu să scrie și să citească, este foarte greu să o ia, practic, de la zero. Dar sunt și situații fericite care au dus la schimbarea vieții sociale, a mentalității și comportamentului romilor.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Defavorizarea acestei etnii ține foarte mult de pricina acestui lucru: faptul că nu doresc educația. Educația e esențială pentru că înveți toată viața.

Aurora Vatamaniuc, președinte executiv, Fundația Star of Hope România: Acolo, într-una dintre bisericile din Murgeni (n.r. jud. Vaslui), noi am deschis un centru de zi. Lucrăm cu copiii, iar adulții au început să-și schimbe și ei atitudinea când au văzut că  ne ținem promisiunea. Au văzut că ne pasă cu adevărat de copiii lor și că vrem să le dăm o altă șansă pentru viitorul lor. Acum adulții au venit la cursurile noastre de antreprenoriat, un model de școală care aduce în atenție necesitatea educației financiare, cum să ne administrăm banii în familia noastră, în comunitatea noastră, și chiar cum să investești și tu, să întreprinzi ceva în comunitatea ta. Am început asta și facem și cu persoanele de etnie romă. i-am învățat ce înseamnă igiena și ținerea unui anumit grad de curățenie. De asemenea, i-am ajutat să-și ridice sere și ăsta a fost primul pas în antreprenoriat. Anul acesta au fost familii care din serele lor și-au obținut hrana necesară și nu a mai fost nevoie să meargă la cerșit.

Liviu Axinte, pastor, Biserica penticostală Elim din Piatra Neamț: Cu romii am încercat, pe lângă activitatea spirituală, să mergem pe trei direcții. Pe de-o parte să-i cununăm civil, să fie înregistrați, să fie cu totul în regulă din punct de vedere social. Apoi am încercat să îi încurajăm pe toți să-și dea copiii la școală, și chiar cu cei mai în vârstă am făcut fie șansa a doua, fie am făcut alfabetizare. Vrem ca ei să învețe carte. Apoi, în al treilea rând, vorbesc laic acum, pe cei mai mulți dintre ei i-am încurajat să-și găsească un loc de muncă. Am încercat să intermediem, să le spunem unora care atunci când auzeau că sunt romi deja aveau efectul acela de respingere.

Vasile Lăutaru, pastor, Biserica Betel Râmnicelu, jud. Buzău: Eu, de fapt, nu am așa multă școală, multă pregătire. Doar 6 clase. Erau timpuri când mergeam pe la Insula Mare a Brăilei. Părinții mei munceau acolo. Anual mergeam în Insula Mare a Brăilei. Ne luau de la școală. La școală mergeam trei-patru luni, cât era perioada de iarnă, de la Crăciun, în luna decembrie, până în martie-aprilie și apoi plecam la muncă.

Mihai Dumitrașcu, pastor, Biserica Emanuel din Galați: Observ acolo că, odată ce Evanghelia pătrunde în comunitățile astea, interesul pentru o viață diferită începe să crească, interesul pentru educația următoarei generații, schimbări sociale au loc - mă gândesc aici la căsătoriile care nu mai au loc la copii, ci se mută spre perioada în care ei devin adulți, mentalități diferite care se schimbă.

Grigore Vasile, Râmnicelu, jud. Buzău: În 2010 am avut, în două rânduri, 400 de botezuri. De atunci oamenii au înțeles că școlarizarea copiilor e necesară.  Au înțeles că trebuie să le respecte, să le cinstească pe soțiile lor. Au înțeles că, pentru a lua o decizie privind căsătoria, copiii trebuie să ajungă la o vârstă matură. Și, din 2010 până în momentul de față, Îi mulțumim Domnului că la noi și în biserica noastră se fac căsătorii legitime.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Nu mai poți să fii analfabet. Trebuie să poți să te descurci. Trebuie să știi să inventariezi niște lucruri. Trebuie să poți să stai cu o tabletă în față, să vezi niște lucruri, să mergi pe internet să cauți, să vezi. Îți ușurează munca extraordinar.

Problemele întâlnite în comunitățile de romi sunt aceleași indiferent de zona geografică a României: abandon școlar, condiții precare de trai, violență și dificultatea integrării în societate. Dreptul la educație este unul dintre drepturile fundamentale stabilite prin convenții internaționale și ar trebui să fie accesibil tuturor oamenilor, indiferent de etnie.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Mi-a plăcut cartea și din cauza asta m-am educat. Bun. Ca și orice țigan sănătos, primul lucru pe care l-am avut ca talent, de la bunul Dumnezeu și datorită genei neamului, a fost muzica. Așa că am făcut un conservator de care m-am folosit o vreme și cam 20 ani am slujit într-o orchestră simfonică, am făcut turnee în străinătate, au fost lucruri bune și frumoase. Dar viața merge înainte și, după Revoluție, mi-am dat seama că n-ajunge, trebuie să fac mai mult. Fiind creștin, am intrat în lucrare alături de Petrică Dugulescu și de Jean Chiforeanu și am făcut ceea ce cunoașteți, și care trăiește bine și astăzi, „Isus, Speranța României”. M-am dus deci la universitate. Am mai făcut, cum zice lumea, vreo trei facultăți, dar n-am pierdut niciuna din cele esențiale, asta e important, și am ajuns de la profesor de muzică, cum am fost înainte pentru că eram și profesor la liceul de muzică, să lucrez de la un copil cu mai mulți. După ce-am terminat facultățile pe care le-am făcut, am fost invitat să predau la Babeș-Bolyai. Și am predat științe politice o vreme, apoi teoria comunicării, jurnalism și așa mai departe. Lucruri de graniță între antropologie, sociologie și așa ceva deci, umanioare cum se zice românește. Și iacătă un țigan care ajunge să îi învețe pe alții.

Liviu Axinte, pastor, Biserica penticostală Elim din Piatra Neamț: Au trecut peste 20 de ani de când facem această lucrare. Sunt foarte multe valori în ei. Poate pentru unii pare paradoxal. Dar dacă stai la distanță, vezi în romi doar infractori, doar oameni răi, doar oameni care nu te înțeleg și așa mai departe. În momentul în care pătrunzi, vezi două lumi. Vezi lumea asta împinsă la marginea societății datorită păcatului. În primul rând, problema care a distrus comunitatea romă a fost alcoolul, apoi dependențele și apoi, de ce să nu o spunem, ca parte socială a fost lipsa școlii, lipsa învățământului. Și atunci noi am deschis sau am redeschis cantina socială cu condiția ca să vină la masă doar copiii care de la școală vin la masă. Cine nu a mers la școală nu a avut voie să vină la cantină. În modul ăsta lucrurile au crescut, am început să facem anchete sociale, am început să vedem clar care este situația și ne-am structurat pe acei copii care, cu adevărat, au nevoie de ajutor. Nu am susținut șmecherii.

Copiii și tinerii care provin din grupuri defavorizate sunt cei mai expuși riscului de abandon școlar. În această categorie se regăsesc familiile de romi. Educația copiilor romi din zonele sărace este esențială pentru formarea unor adulți care să poată fi integrați în societate. În România, 2 din 10 copii de etnie romă nu merg la școală, iar rata abandonului școlar în clasele 1-8 este de 75%. În România există mai multe proiecte care au ca grup-țintă copiii proveniți din familii sărace.

Reportaj Dumbrava: Comunitatea de romi din Dumbrava, județul Bihor, s-a confruntat cu un asemenea fenomen. Din acest motiv, în octombrie 2014 a fost deschis un centru de zi în care copiii să primească sprijin în ceea ce privește educația.

Adelina Pașca, coordonator, Centrul de zi pentru copiii romi din Dumbrava: Tot mai mult observăm în România, dar și în această comunitate, că acești copii abandonează școala foarte devreme, încă din clasele a IV-a, a V-a. De aceea am dorit să fim o încurajare pentru familii, pentru copii, să venim în sprijinul lor atât educațional, cât și cu tot ceea ce au nevoie pentru a-i sprijini.

În prezent, la centru vin 40 de copii preșcolari care frecventează grădinița și 20 de școlari. Aici există reguli ce au menirea de a le forma caracterul, referitoare la igienă, relații personale, prezență la centru, dar și la școală.

Adelina Pașca, coordonator, Centrul de zi pentru copiii romi din Dumbrava: Toate aceste activități încercăm să le facem prin joc pentru că, la întoarcerea de la școală, copiii sunt deja plictisiți de lecții. Încercăm să le dăm toate informațiile necesare într-un mod distractiv, de care ei să se bucure atunci când sunt cu noi după-amiezele, în timpul școlii.

Pe lângă educația academică, la fel de important este ca acești copii să învețe cum să se comporte în societate.

Adelina Pașca, coordonator, Centrul de zi pentru copiii romi din Dumbrava: Educația pentru copii începe inclusiv de la ceea ce înseamnă igienă, bune maniere, dar și sprijin în ceea ce înseamnă educația de la școală pe care o primesc.

Viorel Pașca, fondator, proiectul „Dumbrava”: Cred că cele mai mari nevoi în comunitățile romilor sunt, în primul rând, Evanghelia, indiscutabil, și, în al doilea rând, educația. Lipsa educației, cred eu, e mai rea decât sărăcia.

Un alt proiect este desfășurat în Piatra Neamț. Aici, activitatea socială a început cu copiii care prezentau riscul de a ajunge să trăiască pe străzi.

Liviu Axinte, pastor, Biserica penticostală Elim din Piatra Neamț: Am început cu o cantină socială. Cum am ajuns la comunitatea romilor? În primă fază am avut copiii străzii. După asta am constatat că rămăsesem cu cerșetori calificați, adică oameni care de fapt stăteau în stradă pentru că le plăcea să stea în stradă. Atunci am luat împreună cu echipa o decizie. Am mers, am făcut un parteneriat cu Inspectoratul Școlar și am spus: „Vrem să știm care sunt acei oameni aflați în pragul de a ajunge în stradă, care nu ajuns în stradă, ca să putem să îi recuperăm înante de a ajunge acolo.” Și astfel am intrat în parteneriat cu o școală dintr-o zonă unde cei mai mulți sunt romi. Am făcut anchete sociale, am văzut exact cum stau lucrurile și atunci am deschis prima cantină care apoi a crescut. Dar noi nu ne-am gândit la proiecte, ci am pornit strict bazați pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Cornel Pascaru, Biserica Penticostală Elim-Piatra Neamț: Ne-am implicat, împreună cu soția și câțiva tineri din biserică, în lucrarea cu romii. Știu că o perioadă de un an și ceva am mers la ei.

Marcela Stanciu, Biserica Penticostală Elim-Piatra Neamț: Totdeauna am înțeles că ei au nevoie de o șansă. Am lucrat timp de un an de zile cu ei. Am făcut niște cursuri. Pe lângă faptul că am predat și le-am vorbit despre Dumnezeu, a trebuit să le vorbesc și despre igienă, a trebuit să le vorbesc despre tot ce înseamnă comportament în societate, tot ce înseamnă comportament între ei.

Dragoș Stănescu, Piatra Neamț: Părinții cum îi învață, copiii așa cresc. Cum era înainte, dacă părinții mei mergeau la crâșmă, mergeam și noi după ei. Acum, dacă eu mă duc la adunare, vin și ei după mine.

Un instrument benefic care vine în sprijinul educației copiilor este proiectul de evanghelizare Cartea Cărților. Acesta este folosit cu succes în școlile duminicale ale bisericilor.

Vasile Călin, Biserica Rugul Aprins, Brașov: În urmă cu două luni de zile a început acest studiu, în care s-a solicitat să se pună desene animate în biserică, acestea fiind creștine. Copiii noștri vin schimbați. În urma acestui studiu au învățat despre nașterea Domnului Isus Hristos.

Mariana Călin, Biserica Rugul Aprins, Brașov: Când vin acasă copiii noștri de la acest studiu pe care l-au ținut la biserică, ei ne povestesc despre desene, despre personaje, și pentru noi este chiar o bucurie, pentru că am văzut foarte mari transformări în viețile lor, atât emoțional, cât și în modul de exprimare. Roxana, fețita mea în vârstă de 10 ani, chiar a început să citească Biblia și mă uimește.

Vasile Oprea, Biserica Rugul Aprins, Brașov: Copiii noștri vor crește, vor înțelege diferit. Cu cât vor crește, cu atât vor înțelege mai mult. Tot ceea ce a fost aici a fost mai mult pentru ei, ca ei să înțeleagă cum a venit Domnul Isus Hristos în lumea noastră.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Pentru că asta vrea Dumnezeu de la fiecare dintre noi. Vrea să fim demni de ceea ce suntem, să fim siguri de statutul nostru, să ne creștem copiii în dragoste, să-i trimitem către învățătură, să-i trimitem către fapte bune care țin de educație foarte mult pentru că educația îți modulează gândirea și simțirea și tot ceea ce ești. Să trăim în pace cu toți oamenii, cum zice Scriptura.

Integrarea romilor în societate poate avea și un important impact socio-economic pe termen lung. Se estimează că, în următorii ani, în România vor fi mai mulți pensionari comparativ cu persoanele integrate pe piața muncii.

Daniel Vasile, deputat, grupul parlamentar al minorităților naționale: Să știți că pensiile noastre pot fi plătite de romi. Spun acest lucru conștient fiind și totodată dorind să trag un semnal de alarmă că 30% din populația activă romă activează pe piața forței de muncă în mod licit. Dacă nu vom înțelege acest lucru și nu îi vom integra pe piața forței de muncă în următorii ani pe romi, s-ar putea ca în momentul în care vom ieși la pensie să nu avem cine să ne plătească pensiile.

Adriana (narator): Implicarea în asemenea comunități marginalizate necesită și dorința de a schimba mentalitățile învechite.

Marius Radu, președinte, Institutul de Terapie Familială DIANOIA Timișoara: Sunt comunități în care șeful, hai să zicem bulibașa sau cum vreți să-l numiți, trimite copiii la școală. Mi s-a întâmplat să văd lucrul ăsta, am fost entuziasmat până la lacrimi de așa ceva, lucrând cu World Vision. Am fost unul din membrii boardului World Vision pentru aproape 15 ani. Ei bine, în toți acești ani am văzut interesul unor comunități țigănești care și-au trimis copiii la școală. Și Doamne, frumos e să vezi papuceii ăia de plastic acolo, toți, sute de papuci și copilași care merg la școală cu bucurie, cu deschidere, cu tot ce trebuie. World Vision, ca organizație creștină, i-a ajutat cu alimente, cu haine, cu after school, cum se zice astăzi, ca să nu plece copilul flămând și să nu plece copilul dezbrăcat de la școală sau către școală. Astea au fost lucruri extraordinare, în care mi-a plăcut și-mi place să mă implic. Faceți lucrurile astea cât puteți de des și cât se poate de clar ca să puteți vedea cum lucrurile se îndreaptă spre un alt făgaș. E o bucurie să vezi copiii mergând la școală. E o bucurie să-i vezi pe cei care sunt părinții lor că înțeleg esențial că fără educație nu mai poți să faci nimic.

Liviu Axinte, pastor, Biserica penticostală Elim din Piatra Neamț: Cel mai greu a fost să găsim oameni care să-i slujească cu dragoste.

Cornel Pascaru, Biserica Penticostală Elim-Piatra Neamț: Lucrând și stând între ei am realizat că Dumnezeu îi iubește și pe ei și că are un plan special pentru ei. De atunci, de când am început să lucrăm cu ei, Dumnezeu mi-a dat curajul și puterea să-i susțin, să fiu între ei și să-i iubesc.

Intrarea Evangheliei în casele romilor a adus schimbări în educație și în viața socială. Această schimbare se observă mai ales în comportament, viața de familie și atitudinea față de muncă. Despre impactul Scripturii în comunitățile de romi vom vorbi într-o altă ediție a emisiunii „Speranță pentru România”.

Proiectele Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Prin programele variate, canalul Alfa Omega TV prezintă Evanghelia într-un mod accesibil pentru necreștini, ajută credincioșii să se maturizeze spiritual și promovează valorile creștine în societate, fiind un mod de a face misiune prin media. Prin programele difuzate, numeroși români au fost mântuiți, eliberați, echipati, transformați și au învățat cum să trăiască după principiile lui Dumnezeu.
Emisiunile Alfa Omega TV

Emisiunile Alfa Omega TV

Pentru că românii petrec mult timp privind la televizor, credem că e vital să existe cât mai multe programe creștine, pentru evanghelizare, creștere spirituală și divertisment curat. Adesea, mesajul creștin poate fi mai bine transmis printr-un desen animat sau film, similar cu modul în care Isus a folosit pildele. De aceea, producem sau traducem sute de programe creștine anual, urmărite de zeci de mii de români.
Programe creștine pe stații TV comerciale

Programe creștine pe stații TV comerciale

Cu mult înainte de a apărea canalul Alfa Omega TV, din 1994 și până azi, distribuim lunar programe creștine la alte staţii comerciale seculare (nereligioase) de televiziune din România și Moldova. Azi, Alfa Omega TV trimite programe la peste 30 de televiziuni partenere. Este un proiect media inedit de evanghelizare și răspândire a valorilor creștine la nivelul Europei.
Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Credem că e important să existe materiale care abordează probleme practice, pentru a aplica valorile biblice la fiecare domeniu al vieții. Din 2011, tipărim și expediem gratuit revista Alfa Omega TV Magazin, cu programul TV și articole de viață creștină, pe teme variate. Distribuim gratuit și mii de resurse tipărite, cu o abordare practică. Publicăm și multe materiale online, pentru creșterea spirituală a creștinilor români.
Media Digitala

Media Digitala

Ducem Evanghelia și o perspectivă creștină asupra problemelor contemporane, prin publicarea a mii de resurse online pe platforme digitale variate. Două treimi din persoanele care accesează online materialele noastre multimedia au sub 45 de ani. De aceea, misiunea prin media digitală complementează eforturile depuse prin televiziune.
Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din 2016, ne concentrăm pe generația tânără, investind resurse în dezvoltarea proiectului de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Aventurile lui Cristi, Oana și Memo în lumea Bibliei îi expun pe copiii de azi pentru prima dată la povestirile fascinante ale Scripturii. Prin desene difuzate pe TV, prin site-ul interactiv pentru copii și evenimente evanghelistice, investim în dezvoltarea generației de mâine!
Evanghelizare

Evanghelizare

Răspândim Evanghelia 24/7 prin diverse canale media și proiecte, la mii de români de toate vârstele. Difuzăm pe Alfa Omega TV și pe 40 de televiziuni comerciale partenere programe de evanghelizare și pre-evanghelizare, derulăm campanii multimedia de știință-creaționism pentru atei. Anual, 300.000 de utilizatori unici vizitează site-ul nostru si peste 10.000 parcurg prezentarea Evangheliei. Prin media, mulți Îl descoperă pe Dumnezeu și mântuirea Lui.
Slujire și rugăciune pentru probleme

Slujire și rugăciune pentru probleme

Ca organizație de media creștină, dincolo de informare sau divertisment, ne focalizăm pe slujirea personală în rugăciune și implicarea directă în viața credincioșilor, vedem o mare nevoie mare. Anual, primim peste 5000 de cereri de rugăciune. Ne rugăm cu ei, încercăm să oferim soluții practice, să-i ajutăm, îi conectăm cu credincioși maturi sau biserici din regiunea lor, și producem resurse media care să răspundă nevoilor concrete ale oamenilor. Zeci de mii parcurg anonim materiale publicate de noi, pe teme sensibile.
Creștere spirituală și ucenicizare

Creștere spirituală și ucenicizare

Prin tematica variată abordată în materialele noastre, suntem o sursă de hrană spirituală pentru creștinii români. Difuzăm și publicăm sute de seminarii biblice, predici, emisiuni, cursuri și articole, pe TV, pe DVD, în cărți, în revista AOTV Magazin, pe site și media socială. Abordăm teme relevante – bazele creștinismului, apologetică, rugăciune și mijlocire, profeție, vindecare, eliberare, consiliere și viața creștină. Alături de cei care ne susțin, ajutăm credincioșii să se maturizeze spiritual și să fie echipați pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu în România.
Creștinul și societatea

Creștinul și societatea

Cu ajutorul partenerilor Alfa Omega TV, realizăm materiale relevante care să inspire creștinii pentru a fi sare și lumină la locul în care se află, să aplice principiile creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Prin toate canalele media, încurajam atât creștinul obișnuit, cât și liderii din diverse sfere ale societății.
Înțelegerea vremurilor

Înțelegerea vremurilor

Prin Înțelegerea vremurilor, provocăm creștinii să înțeleagă, să se roage și să interpreteze din punct de vedere biblic semnificațiile știrilor zilnice. Prin producerea și difuzarea pe TV, site, Youtube și Facebook a documentare de actualitate și a știrilor Mapamond Creștin și Jerusalem Dateline, oferim perspective creștine și informații noi despre evenimente actuale, fiind o sursă credibilă de informare creștină.
Reflectarea lucrării Domnului din România

Reflectarea lucrării Domnului din România

Ca organizație de media, intrăm în contact cu multe biserici, organizații creștine și lideri care au ca scop aducerea Împărăției lui Dumnezeu în România. Acest lucru ne dă o privire de ansamblu asupra lucrării lui Dumnezeu în țara noastră. Prin producțiile noastre - emisiuni, reportaje, știri și materiale promoționale - încurajăm și reflectăm aceste mișcări, fiind martori media și parte la lucrarea lui Dumnezeu în România.

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.