Identitate și autoritate spirituală - de Aurelian Barbu
Identitatea spirituală
Identitatea spirituală nu cuprinde doar partea creștină, pentru că din punct de vedere spiritual, identitatea este fie în lumină, fie în întuneric și Biblia vorbește despre 2 împărății care se află în opoziție: împărăția lui Dumnezeu și împărăția întunericului. Nu există o zonă gri. Foarte mulți oameni se simt confortabil spunând că sunt și cu Dumnezeu, dar nu foarte mult, foarte aproape și ar vrea să se plaseze cumva într-o poziție neutră. Domnul Isus Hristos spune Cine nu este cu noi, este împotriva noastră și cine nu seamănă, risipește.
Biblia clasează identitatea oamenilor în 2 mari categorii: În primul rând, sunt oamenii care sunt în Împărăția lui Dumnezeu, și care au o identitate în Hristos. Dacă noi ne-am cunoaște identitatea în Hristos în mod deplin sau, cum spune Pavel, plinătatea harului lui Dumnezeu, atunci am putea să ne cunoaștem și drepturile, sau moștenirea pe care o avem în Hristos, binecuvântările care aparțin Împărăției lui Dumnezeu, privilegiile pe care le avem din aceasă poziție de identitate, așezați în Hristos.
Dar în același timp, Biblia vorbește în Efeseni 2 și despre o identitate pe care omul o are prin naștere, aparținând acestei lumi, despre care apostolul Ioan spune că toată lumea zace în cel rău, deci o identitate spirituală în greșeli și în păcate: ”Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastr, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, (care nu este Dumnezeul Atotputernic, ci este diavolul) a duhului neascultării, care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămîntești, cînd făceam poftele firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus. (Ef. 2: 2-6).
Această identitate omul a avut-o inițial de la Dumnezeu când a fost creat Adam, Eva, primii oameni au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu conștiința lui Dumnezeu în ei, spune că i-a suflat pe nări suflare de viață, acolo au primit duhul omenesc care vine din Dumnezeu și au avut o identitate dumnezeiască, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar această identitate a fost pierdută, a fost furată, și chiar Cuvântul lui Dumnezeu spune, atunci când a fost dată porunca lui Adam și Evei, spune ”în clipa când veți mânca, când veți călca porunca veți muri, negrești veți muri.”. Și ei nu au murit din punct de vedere fizic, biologic au mai trăit multe sute de ani, dar au murit din punct de vedere spiritual.
Și aici se face diferența între cele 2 identități: oameni care trăiesc biologic, care intelectual sunt absolut normali din orice punct de vedere, dar spiritual nu au descoperit încă Împărăția lui Dumnezeu. Sau mai specific, cum spune Domnul Isus Hristos, nu au fost născuți din nou, nu au fost născuți din Duhul Sfânt, din Cuvântul adevărului prin Duhul Sfânt, din apă și din duh.
Poporul lui Dumnezeu, poporul Israel, a fost născut printr-un om, prin Avraam, care este numit și părintele credinței, și pentru acea vreme Dumnezeu S-a descoperit pe Sine ca Dumnezeu Tată, Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov, dar nu a fost Isus, a fost doar profeția despre Mesia, despre Unsul care avea să vină și să împlinească lucrarea lui Dumnezeu. Și ei au o credință monoteistă, ei cred în același Dumnezeu în care credem și noi creștinii, dar nu sunt creștini. Și identitatea lor a fost dată de faptul că Dumnezeu S-a declarat ca fiind Dumnezeul lor, iar în momentul în care a venit Hristos pe pământ, a fost practic decizia lor.
Spune apostolul Ioan: „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Domnului Isus, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Și aici vreau să vin puțin în zona noastră de credință din România, pentru că am discutat cu mulți oameni și au spus „Noi credem în Dumnezeu, deci suntem creștini”. A fi creștin înseamnă puțin mai mult decât a crede în Dumnezeu. Pentru că, așa cum spuneam mai devreme, și poporul Israel crede în Dumnezeu, dar nu este un popor creștin, este un popor monoteist, un popor care crede în Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov, în care credem și noi, în Dumnezeul Vechiului Testament. Sunt mulți români care cred în Dumnezeu, și pentru aceasta se socotesc a fi creștini... dar nu sunt creștini conform Bibliei...
A fi creștin conform Bibliei înseamnă să ai o legătură directă cu fondatorul creștinismului, adică cu Hristos. Din limba greacă și chiar din latină, numele creștin a fost prima dată dat ucenicilor în Antiohia, și el își are rădăcina în numele lui Hristos: Cristo sau Unsul, din traducerea ebraică. Deci a fi crestin în România nu este suficient să te naști într-o țară care se numește creștină, nu este suficient să crezi măcar în Dumnezeu, ci trebuie să crezi în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să Îl cunoști pe Isus Hristos și chiar apostolul Pavel spune foarte specific în Romani 10: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”. Focusul apostolului Pavel este, ca în celelalte epistole, pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ca și concluzie, a fi creștin nu înseamnă să crezi în Dumnezeu la modul general, ci să cunoști cine este Dumnezeu, să cunoști planul lui Dumnezeu de mântuire care s-a concretizat în Isus Hristos, Fiul Său. Coloseni 1:13 vorbește despre lucrarea lui Dumnezeu și spune că „El ne-a izbăvit de sub puterea (în original este exoutia, autoritatea) întunericului și ne-a strămutat (transferat) în Împărăția Fiului dragostei Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (versetele 13,14). Deci răscumpărarea noastră de sub puterea întunericului și transferul nostru în Împărăția lui Dumnezeu, în Împărăția Fiului dragostei, a fost făcut exact în acestă jertfă de răscumpărare: răscumpărare, sângele sfânt, iertarea păcatelor, toate sunt împlinite în jertfa lui Hristos. Deci creștinismul este legat în mod absolut direct de Hristos, de cunoașterea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că suntem cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu. Acum, ca și cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu avem beneficii, avem binecuvântări, și ele sunt absolut imposibil de atins prin fapte, sau prin lege sau prin lucrurile bune pe care le-am putea face noi, pentru că dacă noi am fi putut deveni cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu prin puterea noastră, nu ar mai fi fost necesar să vină Isus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni... Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efeseni 2: 8-9, 19-20).
Deci apostolul Pavel spune că cetățenia noastră este una duhovnicească, avem o legitimație spirituală, care este conectată ddirect cu Cerul, cu Împărăția lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:9). Nu prin putere omenească, pentru că nimeni nu ar fi putut vreodată să aibe acces, ci efectiv prin har, prin credință, și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu.
Trebuie să cunoaștem și faptul că cine încalcă o singură poruncă din lege, se face vinovat de toată legea, și un singu păcat este suficient ca să îi trimită pe oameni în iad. Apostolul Pavel spune: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, nu este niciunul neprihănit. Dacă unii oameni cred că „eu sunt bun, eu fac fapte bune”, în Isaia, profetul Isaia spune că faptele noastre bune sunt ca o cârpă mânjită înaintea lui Dumnezeu, ca o haină pătată de sânge. Astfel, noi trebuie să înțelegem că atunci când primim identitatea în Hristos, noi primim o iertare de păcate pe care nu am fi putut niciodată să o obținem prin bunătatea noastră, prin calitatea noastră morală, prin faptele pe care am fi putu să le facem. Asta este de bază.
Apoi, după ce intrăm în această iertare și suntem acceptați înaintea lui Dumnezeu primim un titlu de neprihănire: Dumnezeu ne socotește neprihăniți. Și acesta este un lucru pe care, din păcate, și mulți credincioși născuți din nou sau cu ceva experiență în umblarea cu Domnul, încă nu l-au primit în inima lor, pentru că dacă îi întrebi, am întrebat oameni din zona evanghelică: „Tu cum ești? Păcătos sau neprihănit?” a spus „frate, dar toți suntem păcătoși”. I-am spus „ok, hai să citim ce spune apostolul Pavel în Romani și acolo apostolul Pavel repetă de 32 ori sintagma și derivatele cuvântului neprihănire, neprihănit, neprihăniți, deci practic el spune: suntem neprihăniți prin credință și repetă acest lucru ca să înțelegem că nu este meritul nostru și putem să explicăm aceste versete
Sunt mai multe versete care aș vrea să le citesc ca să prindem contextul general al scrierilor lui Pavel, pornind din Romani, capitolul 3, de la versetul 10, apostolul Pavel spune așa: Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” Și apoi continuă și explică. Apoi versetul 20 care face legătura în următoarea introducere a neprihănirii spune: „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului”. Deci până acum apostolul Pavel spune: nu există niciun om care să poată obține neprihănirea, toți am păcătuit, toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu.
Versetul 21 ne duce într-o nouă sferă a cunoașterii neprihănirii și spune: „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu”. Și vreau să punctez: De unde vine această neprihănire? De la Dumnezeu. Deci nu mai are de-a face cu noi. „..fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Proorocii – și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos”, nu prin faptele legii, ci prin credința în Isus Hristos, „....pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Putem spune toți am păcătuit și toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu, dar „sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (vs 24).
Și apoi, în versetele de mai jos, explică cum Dumnezeu a făcut posibilă această răscumpărare: a fost nevoie de o jertfă, a fost nevoie de o justiție dumnezeiască care să fie împlinită în această jertfă, a fost nevoie ca Fiul Său să împlinească toată legea și dreptatea lui Dumnezeu, și apoi să transfere păcatele noastre în acea dreptate și neprihănire a Lui, proprie, pe care El, Isus, a câștigat-o prin biruința și prin faptul că nu a avut niciun păcat, și în același timp, adică El transferând, descărcându-ne pe noi de povara păcatelor, de vinovăția, de tot ceea ce ne-ar fi adus condamnare, a luat asupra Lui aceste lucruri, și a transferat, dinspre El spre noi neprihănirea Lui, sfințenia Lui, prin sângele Lui iertarea păcatelor, și astfel noi primim acest titlu de neprihăniți.
Explicația continuă și în capitolele următoare, vreau să mai citesc doar 2 sau 3 versete. Apostolul Pavel merge până la Avraam, care era părintele credinței, era prototipul poporului lui Dumnezeu, toți se gândeau la Dumnezeul lui Avraam, de acolo a pornit istoria lui Israel, și spune așa: (Romani4:2+3): „Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”. Și concluzia acestei identități, am să sar peste câteva versete, dar recomand celor care doresc să facă un studiu cu privire la identitate, recomand: citiți capitolele 3, 4 și 5 din Romani și subliniați cu culori diferite cuvântul neprihănire, cuvântul credință și cuvântul socotit, cu toate derivatele neprihăniți, neprihănire, credință, crede și apoi citiți-le la persoana I.
Am făcut exercițiul acesta pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, nu este puterea nostră de convingere, este puterea Cuvântului lui Dumnezeu de transformare, și atunci când personale care au venit la consiliere au citit la persoana I și au spus „eu sunt socotit neprihănit prin credință, prin harul lui Dumnezeu, prin răscumpărare”, efectiv viața lor s-a trasformat din interior spre exterior, Cuvântul lucrează sub cercetarea și puterea Duhului Sfânt. Și atunci oamenii intră, de fapt, în adevărata identitate spirituală, pentru că poate fi o identitate religioasă, care nu are de-a face cu Duhul lui Dumnezeu.
Ca și concluzie la identitate, Romani 5:16-18 spune așa: „Și darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul (se referă la Adam) a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greșeli, a adus o hotărâre de iertare. Și vreau să reținem declarația asta, cuvintele acestea: „hotărâre de iertare”. „Dacă deci prin greșeala unui singur, moartea a domnit prin el singur(prin Adam), cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Hristos! Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii” si spuneam la început că toți sunt morți în greșeli și păcate „tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire, care dă viața”. Și vreau să subliniez aspectele astea, cred că sunt foarte importante să înțelegem că noi suntem iertați de Dumnezeu datorită unei hotărâri.
Imaginați-vă că Dumnezeu este acel mare judecător care stă în instanță și atunci când se uită la un om păcătos, la un moment dat ceva, și vom vedea ce este acel ceva, Îl face pe Dumnezeu să declare: „Hotărăsc ca acest păcătos să fie iertat”. Apoi vine o a doua hotărâre, deci după hotărârea de iertare când Dumnezeu nu te mai condamnă, spune: „Hotărăsc ca acest om să fie neprihănit.” Ce înseamnă? Să fie îndreptățit, să fie pus într-o poziție superioara. Deci Dumnezeu nu doar ne iartă de păcate, ceea ce înseamnă „ok, vă iert treacă de la mine, v-am iertat”, nu. Dumnezeu spune „vă iert și vă pun într-o poziție nobilă, sunteți îndreptățiți să veniți în Fața mea, sunteți îndreptățiți, aveți dreptul să stați în Fața mea.
Spunem: Doamne, dar cum este posibil, omul păcătos să aibe dreptul ăsta, cum este posibil, și răspunsul este în jertfa Domnului Isus Hristos. Și mai devreme am citat: „fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, prin sângele Domnului Isus Hristos noi suntem iertați, Dumnezeu Se uită în justiția Lui la jertfa lui Hristos și spune: „Este drept să hătărăsc pentru oamenii care cred în Isus, să primească iertare în Numele Lui și este drept să hotărăsc peste oamenii care se încred în Isus pentru neprihănirea lor să vin cu o a doua hotărâre de neprihănire și să spun „Da, voi sunteți neprihăniți”. Și asta noi o numim, poate ușor teologic ca exprimare, o numim neprihănirea sau sfințirea pozițională. Suntem puși în poziția de sfinți, de neprihăniți, nu datorită faptelor, ci datorită harului lui Dumnezeu, datorită lui Isus Hristos.
Dacă la început am vorbit despre neprihănirea pozițională, care este vitală, ca să existe o neprihănire practică dumnezeiască, mai întâi trebuie înțeleasă poziția noastră în Hristos și dintr-o poziție de neprihăniți în Hristos va fi natural să facem faptele neprihănirii practice. Dar, dacă vom încerca cumva prin faptele neprihănirii practice să ne însușim neprihănirea lui Dumnezeu, înseamnă lege, înseamnă legalism, și nu, nu. Este vorba de o ordine foarte bine stabilită de Dumnezeu.
Într-adevăr, neprihănirea practică este rezultatul sau ar trebui să fie rodirea neprihănirii în Hristos ca și identitate, și vreau doar să subliniez pericolul unei învățături care este numită harul ieftin, în care oamenii spun: „ok, ai fost mântuit, prin har, totul este prin har, nu mai contează absolut nimic”. Și pornesc de la aceste adevăruri cu privire la poziția noastră în Hristos, dar se opresc doar la zona de identitate, și Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că, dacă ai o identitate de neprihănit în Hristos, de sfânt în Hristos, este logic ca în urma neprihănitului, numit ca și poziție, să urmeze faptele neprihănirii, adică un neprihănit nu poate să facă faptele păcatului sau faptele întunericului, un sfânt nu poate să facă lucrările diavolului. Și atunci, chiar în Scriptură unii au găsit o așa-zisă controversă, și anume apostolul Pavel spune în Romani că Avraam a fost socotit neprihănit prin credință, și demonstrează lucrul acesta, și Iacov vine și îl contrazice și spune: Cum? Iacov spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte.
De fapt nu este o contradicție, ci este o completare, și vreau să le punem împreună, pentru că aici este granița unde se face trecerea de la neprihănirea pozițională, pe cae o predică și o explică în acel context apostolul Pavel, la neprihănirea practică, despre care vorbește Iacov, și vreau să citesc din Iacov capitolul 2 câteva versete, versetul 14 de exemplu, introduce subiectul, spune: „Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?”
Apoi merge mai departe și spune în versetul 19 (este un verset destul de dur) spune: „Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred...și se înfioară! Vrei să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința ajuns desăvârșită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire”; și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință.(vs. 19-24).
Concluzia acestor versete este destul de simplă: un om care s-a așezat în Hristos ca identitate și a primit în inima lui, în duhul lui revelația neprihănirii poziționale și a sfințirii lui Hristos și a cine este el în Hristos, în mod natural va produce în viața lui faptele credinței. Și practic asta spune Iacov: Avraam, care a primit în inima lui neprihănirea și titlul de neprihănit datorită credințe, a demonstrat acest lucru: roadele vieții lui au adus o practică a neprihănirii și a consacrării și a ascultării de Dumnezeu, pentru că practic ce înseamnă această neprihănire a lui Avraam din fapte? Înseamnă ascultare, înseamnă consacrare, înseamnă perseverență în credință, înseamnă o viață de umblare cu Dumnezeu.
Apostolul Pavel în Efeseni capitolul 2, spune: „Prin har ați fost mântuiți, prin credință, aceasta este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. ” și apoi, în Efeseni 2:10 spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți (în original este ctizo, am fost creați) în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Deci cum se armonizează lucrurile: o dată ce am fost născuți din nou în Hristos și am fost mântuiți prin har, prin credință, fără fapte, am primit titlul de mântuire, de iertare, de neprihănire, atunci este natural ca sub călăuzirea Duhului Sfânt, să umblăm conform versetului 10, „în faptele pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele” ca și credincioși.
Astfel, neprihănirea noastră spirituală primită în Hristos se va materializa în faptele bune în care vom umbla, în contextele pe care Dumnezeu Le-a pregătite mai dinainte. Și chiar în Apocalipsa 19, versetele 7 și 8, vorbește despre mireasa lui Hristos, despre biserică, care era îmbrăcată cu in subțire. Și apoi, acolo vine în paranteză și spune: „inul subțire reprezintă faptele neprihănite ale sfinților”. Deci întotdeauna o neprihănire pozițională, autentică, care nu ia în derâdere Cuvântul sau jertfa lui Hristos, ci un neprihănit care cu adevărat a fost născut din Duhul lui Dumnezeu și prin Cuvântul lui Dumnezeu, în viața lui va produce roadele neprihănirii și se vor vedea în fapte.
Domnul Isus Hristos nu a făcut un cult, ci a făcut ucenici care, ulterior, din exterior, au fost numiți creștini în Antiohia. Iar identitatea noastră creștină nu trebuie confundată cu o identitate religioasă. Cred că un pericol, și acum nu mă refer doar la biserica majoritară din România, ci mă refer la orice biserică, chiar și independentă sau liberă, dacă își face un statut formal după structura religioasă, poate să aibă o identitate falsă. Identitatea lui Hristos nu are de-a face cu religia noastră sau cu felul de închinare sau manifestare ci are de-a face cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu natura spirituală, cu sămânța lui Dumnezeu care nu poate putrezi și care a fost pusă în noi prin prezența Duhului Sfânt.
Și cred că este bine să se facă diferență între identitatea religioasă, care nu are nimic sfânt în ea și nimic dumnezeiesc, ci este institutuită de oameni, poate să aibă o formă juridică, poate să aibe și anumite beneficii, în sfera de interacțiune cu statul sau în zona în care ne desfășurăm activitatea, dar ea nu apare în Scriptură. Biblia nu vorbește despre un cult anume sau despre o anumită structură religioasă care uneori poate să semene chiar și cu politica vremii în care trăim.
Aș vrea să citesc un cuvânt din 1 Ioan, capitolul 2, versetul 1 și versetul 2, și apoi din capitolul 1, versetul 9, dar mai întâi vreau să începem cu aceste versete din capitolul 2. Apostolul Ioan le scrie credincioșilor și spune așa: „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți (acesta este standardul să nu păcătuim). Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”.
Este normal ca să trăim în adevăr și în sfințenie și să nu păcătuim, dar spune: „dar dacă cineva va păcătui”, adică se poate întâmpla, nu ar trebui să fie o normă în viața creștină să trăim în păcat, pentru că atunci vine în contradicție, suntem în contradicție cu neprihănirea și cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Dar dacă am păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos, și El este jertfa de ispășire, asta înseamnă jertfa de achitare a păcatelor noastre. Ce trebuie să facem noi? În aceeași epistolă, capitolul 1, versetul 9, spune așa: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”.
Și aici vreau să vin cu o întrebare și în special este pentru credincioși: El este credincios și drept față de ce? De ce se obligă Dumnezeu? Practic, Dumnezeu spune: dacă voi vă mărturisiți păcatele, Eu sunt credincios și drept, adică mă oblig cumva să vă iert păcatele. Și acum vin cu întrebarea: față de ce se obligă? Față de ce El spune că este credincios și drept? Că față de noi nu are nicio obligație. Și atunci răspunsul este: Dumnezeu ne va ierta păcatele pentru că este credincios și drept în primul rând față de jertfa Fiului Său, este drept ca să facă acest lucru, este (în) dreptul jertfei lui Hristos și este credincios față de cuvântul Său, față de promisiunea Lui.
Deci când noi primim iertarea din partea lui Dumnezeu nu este datorită faptului că Dumnezeu ne vede că am făcut ceva bun și zice. „Hai să vă iert!” Nu, El este credincios și drept față de Fiul Său și față de Cuvântul pe care L-a dat. Și atunci noi putem să primim această iertare prin harul Său.
AUTORITATE SPIRITUALĂ
Cuvântul lui Dumnezeu pune împreună înălțarea sau autoritatea spirituală obținută de Hristos cu smerenia și ascultarea. Filipeni 2:5-8: „să aveți în voi gândul acesta care era în Hristos”. O altă traducere spune „să aveți în voi mintea lui Hristos, adică felul de gândire al lui Hristos” și haideți să vedem care a fost felul de gândire a lui Hristos: „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat chip de rob, răcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. Aici este ce a făcut Hristos.
Și acum, din versetul 9 încolo, arată ce a făcut Dumnezeu pentru Hristos când El a fost om. Spune: „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult ți I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu că Isus Hristos este Domnul. ” Practic, aceasta e cea mai înaltă poziție de autoritate care există în universul acesta, la dreapta lui Dumnezeu, Isus Hristos stă în capul oricărei structuri de autoritate și este numit Domnul. Chiar El spune: „toată autoritatea mi-a fost dată în cer și pe pământ.”.
Cum a ajuns Isus în această poziție? Și versetul 9 spune:„de aceea a ajuns aici”. De ce de aceea? Și mai devreme spune: „pentru că S-a dezbrăcat de Sine însuși; dacă ar fi să facem o paralelă, învățătorul ne spune nouă să ne lepădăm de noi înșine, apoi spune „S-a dezbrăcat de Sine însuși”, a renunțat la Sine. Apoi, al doilea lucru spune: „s-a smerit, s-a făcut ascultător până la moarte”.
Deci practic, autoritatea nu vine prin mândrie și putere, opulență sau prezentarea slavei Lui, ci autoritatea lui Hristos a venit datorită renunțării la Sine, ca și Dumnezeu, la dumnezeirea Lui, a venit datorită hotărârii de a Se smeri și a venit datorită unei ascultări necondiționate, El a fost ascultător până la moarte, a făcut voia lui Dumnezeu în mod absolut și apoi El ne învață, și apostolul Pavel și Iacov ne învață că harul smereniei ne va înălța: „Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca la vremea Lui (și acolo este timpul cairos, un timp hotărât de Dumnezeu), El să vă înalțe”. Nu să ne înalțe pentru mândrie, că mânia aduce distrugere, ci să ne înalțe în sensul de a ne ridica în autoritatea și în chemarea în care Dumnezeu ne-a chemat să funcționăm, pentru a aduce slavă Lui, pentru a fi de folos împărăției Lui, pentru a fi niște robi care în ascultare de stăpân aducem rezultate pentru Împărăție, aducem glorie stăpânului și aducem slavă Numelui Său.
Discuția despre autoritate spirituală este precedată de o înțelegere clară a ceea ce înseamnă smerenia jertfitoare a Domnului Isus, modelul nostru. Vreau să spun că această explicație am înțeles-o, am primit-o și eu de la Dumnezeu, deci nu este luată din cărți sau din alte locuri, dar pentru mine a rezolvat foarte multe semne de întrebare. Chiar problema răului pe acest pământ am înțeles- o și a avut o logică înțelegând aceste schimburi de autoritate, aceste structuri de autoritate care funcționează.
Și pentru că are un fir logic aș vrea să pornim din Geneza și să urmărim câteva adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu. Pornim de la creație, în Geneza capitolul 1 ni se spune că Dumnezeu a făcut om după chipul și asemănarea Sa. Geneza 1:26 spune: „Dumnezeu a zis să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu, parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți și peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”.
Vreau să subliniez câteva cuvinte care au de-a face direct cu structura de autoritate. Dumnezeu l-a făcut pe Adam, el fiind primul om sau reprezentantul oamenilor, l-a făcut stăpânitor peste tot pământul, să supună pământul, și din nou, să stăpânească pământul. În Psalmul 8, versetele 5 și 6 spun același lucru, dar mult mai specific, mai concret. Chiar de la versetul 4 aș vrea să citesc, spune: „Ce este omul (este un Psalm al lui David), ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai prejos decât Dumnezeu și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste toate lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui.”
Practic, ceea ce spune David aici, și David are o mare revelație, este faptul că omul a fost pus pe acest pământ în prima poziție sub Dumnezeu. Deci practic omul a fost pus să guverneze, să stăpânească „toate Le-ai pus sub picioarele lui și i-ai dat stăpânire, i-ai dat autoritate peste tot lucrul mâinilor Tale” și apoi mai târziu spune „l-ai așezat în Eden” și în Geneza capitolul 2 cu versetul 15 spune că „l-a luat pe om, l-a așezat în grădina Edenului, ca să o lucreze și să păzească.”. Una dintre responsabilitățile autorității este să exercite protecție.
Acum, haideți să ne gândim puțin ce înseamnă autoritatea. M-am uitat la câteva definiții și cam toate spun ceva de genul acesta: autoritate înseamnă dreptul de a impune ascultare, dreptul de a decide ceva și de a aduce la ascultare. Dumnezeu l-a pus pe Adam cu acest drept de a decide peste pământ și toate legile spirituale au fost puse în mâna lui Adam. Din Geneza înțelegem că o dată ce există pomul cunoștinței binelui și răului, răul exista, înțelegem că odată ce el trebuia să păzească grădina, cu siguranță nu trebuia să o păzească de arhanghelul Mihail sau de Dumnezeu sau de cei din împărăția lui Dumnezeu, trebuia să o păzească de o altă forță care era în opoziție și este clar că diavolul era undeva în peisajul exterior. Datorită legilor lui Dumnezeu, diavolul nu a putut să intre în mod abuziv în grădina Eden sau pe pământ, și să îl deposedeze pe Adam, pentru că atunci Dumnezeu ar fi intervenit și într-o secundă ar fi dispărut.
Problema nu este că Dumnezeu se luptă cu diavolul și nu are suficientă putere să îl biruiască, ci Dumnezeu respectă niște legi spirituale, și asta nu înțeleg foarte mulți oameni: de ce i se permite diavolului? Pentru că sunt legi spiritual pe care le folosește și în urma acestor legi, Dumnezeu Se limitează pe Sine, datorită dreptății și corectitudinii și datorită drepturilor spirituale care survin în urma accesării acestor legi spirituale.
Deci diavolul nu a putut să vină la Adam și să îi spună: „eu, cu puterea pe care o am, te voi scoate afară din grădină”, pentru că s-ar fi pus în conflict direct cu Dumnezeu și ar fi fost expulzat. Atunci ce a făcut? A venit cu viclenie, a venit cu șiretlenie și l-a înșelat pe Adam. Și ce s-a întâmplat acolo, dincolo de fruct, nu contează ce a fost acolo în sine, ci acolo s-a făcut un schimb de autoritate datorită neascultării. A fost autoritatea lui Dumnezeu peste Adam și Adam, în ascultare și supunere de Dumnezeu, avea dreptul legal să guverneze pământul. Momentul când a venit diavolul în paralel cu Dumnezeu a reușit să-l facă pe Adam să renunțe la ascultarea și supunerea față de Dumnezeu, prin porunca dată și să se supună înșelăciunii sau cuvântului diavolului, și anume: Gustă, mănâncă!
Odată ce omul a ieșit din ascultare de Dumnezeu, a intrat sub ascultarea diavolului și a mâncat din fructul oprit, mai întâi Eva, apoi Adam în mod deliberat. În acel moment a încălcat porunca lui Dumnezeu, a tăiat autoritatea pe care o avea Dumnezeu peste viața lui prin neascultare, duhul lui omenesc care a fost conectat cu Dumnezeu în timp real, în mod real, pentru că Dumnezeu a suflat duh de viață, a murit în acel moment pentru că Dumnezeu spune: „când veți mânca, veți muri negreșit”. În ce sens? El nu a murit biologic sau fizic, ci el a murit deconectându-se de sursa de viață care era Dumnezeu, prin duhul său, și a fost conectat sau pus sub autoritatea diavolului, sub autoritatea întunericului.
Și din acel moment, diavolul a devenit, cum este numit „stăpânitorul lumii acesteia” sau cum este numit de Domnul Isus, în Evanghelia după Ioan, în 3 locuri distincte: în Ioan 12:31, Ioan 14:30 și Ioan 16:11, Domnul Isus îl numește pe diavolul „stăpânitorul lumii acesteia”. Apostolul Pavel, în Efeseni 2:2 îl numește „domnul puterii văzduhului” și în 2 Corinteni 4:4 îl numește „dumnezeul veacului acestuia”. Ioan spune „toată lumea zace în cel rău”.
Lucrul acesta s-a făcut într-un mod legal, în conformitate cu legile lui Dumnezeu, de ascultare și de autoritate pe care o avea la început Adam. Adam a fost deposedat de autoritate în momentul în care s-a supus autorității diavolului. Acolo s-a transferat autoritatea lui asupra diavolului și el este numit „stăpânitorul”, „dumnezeul veacului acestuia” , „domnul puterii văzduhului”
Totuși Dumnezeu are o soluție, care este dată tot în Geneza 3:15. Dumnezeu, după ce rostește judecata și blestemul asupra pământului și asupra diavolului și consecințele care sunt în urma neascultării, el vine cu o soluție, cu o promisiune, spune: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.”. Aceasta este numită și protoevanghelia sau prima veste bună. Aici Dumnezeu vorbește despre Isus Hristos.
Ce aș vrea să înțelegem totuși, pentru că mulți oameni îl acuză pe Dumnezeu de lucrurile rele care se întâmplă în lumea aceasta. Lucrurile rele se întâmplă datorită diavolului. Spunea un om al lui Dumnezeu: „Dumnezeu este bun, diavolul este rău, să nu confundăm lucrurile. Dacă se întâmplă lucruri rele se întâmplă pentru că diavolul are autoritate să facă aceste lucruri.”
De ce are autoritate? Pentru că a furat-o de la Adam. Și autoritatea lui este întărită prin păcatele pe care descendenții lui Adam, oamenii, le comit, și prin aceste păcate se întărește puterea întunericului și autoritatea diavolului asupra vieții lor și chiar asupra locurilor teritoriale sau asupra unor zone sau chiar asupra unor țări care aleg să trăiască sub autoritatea întunericului.
În Hristos, autoritatea a fost restaurată. Cum a fost posibil lucrul acesta? Așa cum citeam din versetul 15, vine promisiunea că se va naște un Om.
Se pune întrebarea: de ce a fost nevoie să se nască un Om? De ce Dumnezeu nu a venit, cu atotputernicia Lui, și să îl scoată pe diavolul din această ecuație? Dumnezeu nu a procedat așa pentru că este un Dumnezeu drept. El când a așezat legile pe acest pământ l-a pus pe om să guverneze pământul, iar ca Dumnezeu să ia din nou legile pământului în mâinile Lui, datorită dreptății și justiției Lui, ar fi fost nedrept să vină cu puterea Lui exterioară, care este mult mai mare, într-o fracțiune de secundă diavolul ar fi putut să fie expulzat, terminat, nimicit, să nu se mai știe de el nimic în tot universul ăsta, dar nu a făcut-o, pentru că Dumnezeu, în dreptatea Lui, a spus: dacă omul a pierdut autoritatea, omul va trebui să câștige autoritatea.
Apoi Dumnezeu a dat niște legi, a dat poruncile Lui prin Moise pe muntele Sinai și niciun om nu a putut să țină legile, niciun om nu a putut să împlinească cerința de neprihănire, de justiție, de dreptate a lui Dumnezeu. Și atunci Dumnezeu a promis în repetate rânduri, au fost multe profeții („o stea răsare din Iacov”), au fost multe profeții care indicau spre un Om care avea să Se nască în lumea asta într-un mod supranatural și acel Om să împlinească toată legea lui Dumnezeu. Acest om să împlinească toată dreptatea, toată neprihănirea lui Dumnezeu în viața Lui, în trupul Lui, acel Om să fie ispitit, să se confrunte cu diavolul, așa cum a fost ispitit Adam în Eden, acel Om să fie ispitit undeva într-un loc de diavolul și a fost ispitit în pustie, să reziste diavolului să îl biruiască pe diavolul, iar apoi, la un moment dat, punctul culminant, acel om să își ofere viața, pentru că nu diavolul i-a luat viața lui Hristos, ci Domnul Isus spune: „Eu îmi dau viața, eu am putere să o dau și să o iau înapoi.”. Acel om să își dea viața de bunăvoie, pentru ca toate păcatele, ca toate fărădelegile, să vină peste viața lui și acolo pe cruce, în jertfă, să facă ispășirea în fața lui Dumnezeu.
Apoi neprihănirea și sfințenia Lui a acoperit aceste păcate și în numele oamenilor El s-a ridicat în toată autoritatea pe care a primit-o în cer și pe pământ. Cu siguranță acel om cu toții l-ați recunoscut, este Isus Hristos. El a fost creat de Dumnezeu, embrionul spune că de la Duhul Sfânt s-a zămislit în Maria, acel embrion care a adus viață și apoi s-a născut sub formă umană în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Autoritatea noastră este legată de identitate. Ceea ce am înțeles din Scriptură este că Domnul Isus Hristos a rezolvat 2 probleme în numele omului sau pentru om: a rezolvat o dată problema omului cu Dumnezeu și a rezolvat, în al doilea rând, problema omului cu diavolul. Cum? Problema omului cu Dumnezeu era păcatul neascultarea, plata păcatului este moartea și omul trebuia să fie condamnat, iar atunci când Hristos a împlinit legea, El a luat autoritate asupra legii și împlinind legea în viața lui a putut să izbăvească pe om de acuzația legii, de condamnarea, de vinovăția care venea în lege. Deci practic autoritatea lui Hristos a dat omului dreptul să se prezinte înaintea lui Dumnezeu fără vinovăție, fără acuzație. Și vreau să citesc câteva versete din Isaia 53, scrise cu 700-730 de ani înainte de Hristos și de multe ori când l-am citit oamenilor, în special celor care nu aveau o relație sau un legământ cu Hristos, ei nu știau când a scris Isaia, ce a scris Isaia, citeau lucrurile și ziceam despre cine credeți că vorbește autorul? Spune: despre Isus Hristos! Zic: știți când au fost scrise aceste cuvinte? Ziceau că nu. Cu 730 sau 750 de ani înainte de Hristos.
Și aici sunt câteva chei care arată rezolvarea pe care a făcut-o Hristos, (Isaia 53:5-...): „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”. (aceasta înseamnă ispășirea). Versetul 10: „Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferință... Dar, după ce Își va da viața ca o jertă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași (adică de moștenitori), va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” (vs 10-11).
Aici este neprihănirea: îi va așeza pe oameni într-o stare, într-o poziție după voia lui Dumnezeu și va face acel transfer: va lua povara și le va da neprihănirea. Deci practic în Isaia este prezentată identitatea noastră în Hristos datorită jertfei și automat, intrarea noastră sub această autoritate a lui Hristos datorită lucrării pe care a făcut-o pentru noi, în numele oamenilor în fața lui Dumnezeu. Asta este o parte, cealaltă parte este lucrarea pe care a rezolvat-o pentru noi oamenii în raport cu diavolul, în sensul că a zdrobit capul șarpelui, a frânt autoritatea întunericului și ne-a așezat pe noi într-o poziție de autoritate.
Ca să putem să ne exercităm autoritatea noastră ca și credincioși trebuie să înțelegem de ce o avem. Și vreau să subliniez că noi avem autoritate nu pentru că suntem noi mai speciali, ci avem autoritate delegată pentru că El, Domnul Isus, este cel special. În Coloseni capitolul 2:10, 13-15: „Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și autorități (asta este în original, cuvântul grec exousia). El este Capul oricărei domnii și autorități și noi, credincioșii avem totul deplin în El. Și apoi de la versetul 13 explică cum avem totul deplin în El: „Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile. A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce.
Vreau să explic câteva lucruri din aceste versete. Mai întâi, apostolul afirmă că noi avem totul deplin în El, El care guvernează deasupra oricărei stăpâniri și autorități. Și cum este posibil lucrul acesta? În primul rând, în versetul 13 spune că ne-a iertat toate greșelile. Deci ca noi să putem exercita autoritatea lui Hristos, trebuie să fim iertați, trebuie să fim sub autoritatea Lui, trebuie să fim în ordine cu Hristos. De exemplu, în Noul Testament știm că fiii lui Sceva au vrut și ei să exercite autoritatea lui Hristos și au spus: „În Numele lui Isus pe care-L propovăduiește Pavel” au poruncit duhurilor necurate și au sărit, i-au bătut, i-au batjocorit și au plecat dezbrăcați. De ce? Pentru că ei nu erau într-o linie directă de autoritate, într-un raport direct cu Domnul Isus Hristos.
Deci, în primul rând, noi trebuie să avem păcatele iertate și trebuie să fim în supunere, sub autoritatea lui Hristos. Apoi, în al doilea rând spune că „a șters zapisul cu poruncile.” Ce era zapisul? Zapisul era un document legal, în care erau scrise toate datoriile unui om . Practic, acolo pe cruce Dumnezeu ne-a anulat toate datoriile și toată condamnarea, tot ceea ce aveam, deci trebuie să avem în inima noastră iertarea și libertatea și apoi, ceea ce a făcut împotriva diavolului, spune: a dezbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea întregii lumi și a ieșit biruitor pe cruce. Deci practic Hristos a dezbrăcat puterea întunericului, a luat autoritate peste ea, iar El care este Capul bisericii, noi suntem trupul Lui, ne-a delegat această autoritate nouă, bisericii, apoi sunt mai multe versete care vorbesc despre asta, de exemplu, în Matei 28:18 spune „toată puterea (în original este toată autoritatea) mi-a fost dată în cer și pe pământ, acum voi duceți-vă, vestiți Evanghelia și faceți lucrările Împărăției.
Haideți să vedem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și apoi să vedem de ce nu ne-o exercităm, de ce nu. Luca 9 spune așa: „Isus a chemat pe cei 12 ucenici ai Săi și le-a dat putere și stăpânire (deci și autoritate) peste toți dracii și să vindece bolile și i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi”. Deci i-a chemat și le-a dat autoritate și i-a trimis. După prima misiune a celor 12, în capitolul 10, Domnul Isus a luat alți 70 (Luca, capitolul 10) de ucenici și spune în primul verset: „Domnul a mai rânduit alți 70 de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El.” și apoi spune „Duceți-vă, vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor” (versetul 3), apoi versetul 9: „să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți <Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi>”. Și le dă în această parte a capitolului toate detaliile misiunii lor.
Ucenicii se întorc, tot în capitolul 10, versetul 17 spune: „cei 70 s-au întors plini de bucurie și au zis: Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău. Isus le-a zis: Am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer. Iată că v-am dat autoritate să călcați peste șerpi și scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma”. (Luca 10:17-19). Haideți să repetăm puțin versetul acesta, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu: „Iată, v-am dat autoritate să călcați peste șerpi, peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma”. Și apoi spune: „totuși nu vă bucurați pentru asta, că asta este o autoritate de slujire, este normal, bucurați-vă că dincolo de biruința pe care o aveți aici pe pământ, numele voastre sunt scrise în Cartea Vieții, sunt scrise în ceruri și acolo veți trăi veșnic..
Mântuirea, slavă Domnului că este în cer, și acolo vom fi mântuiți pentru o veșnicie întreagă. Dar până să ajungem în Cer, mai avem câțiva zeci de ani de trăit pe pământ. Și aici pe pământ Domnul ne-a dat niște instrucțiuni foarte clare și încă nu trăim, trăim decât cu bucuria mântuirii, care va fi în ceruri, finalizată, când vom primi un trup de slavă, dar aici pe pământ vom predica Evanghelia și ca și continuare, după ce ucenicii au făcut această slujire, în Marcu 16, chiar ultimele capitole din Marcu, Domnul Isus, din nou, îi trimite (de fapt, ultimele versete din ultimul capitol) îi trimite pe ucenici și le zice: „Duceți-vă, propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit” (cap 16, de la 15 mai departe). Și apoi spune: „Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor însănătoși„ (versetele 17-18).
Legat de autoritatea asupra demonicului, chiar prima afirmație este: cei ce vor crede, deci nu doar unii, apostolii, sau doar, cei ce vor crede în Numele Meu vor scoate draci. Și ceea ce vreau să subliniez este faptul că misiunea noastră nu este să vânăm dracii sau demonii, ci misiunea noastră este să predicăm Evanghelia. Deci focusul creștinului trebuie să fie pe Împărăția lui Dumnezeu, dar atunci când apare opoziția demonică sau când apar oameni care sunt împiedicați să intre în Împărăția lui Dumnezeu datorită legăturilor sau datorită demonilor, noi trebuie să îi scoatem afară.
La un moment dat m-a întrebat cineva: „Frate, dar la mine de ce nu s-a întâmplat?” și i-am spus: „Cum te-ai rugat?” a zis „Doamne, te rog, scoate afară duhul acesta” și am spus: nu s-a întâmplat pentru că nu te-ai rugat biblic. De fapt, nici nu este o rugăciune de cerere, pentru că aici ne spune că cei ce vor crede în Numele Domnului Isus vor scoate afară demonii în Numele Lui. Apoi, apostolul Pavel când a fost acea ghicitoare, acea femeie care striga după ei, ea nu spunea ceva neadevărat, ea spunea că ei sunt slujitori, dar o spunea într-un mod deranjant, o spunea cu o influență și cu o autoritate care nu era de la Dumnezeu și apostolul Pavel nu s-a întors să spună: Doamne, te rog fă ceva, scapă-ne!, ci: în Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși afară din ea! Deci, imperativul este foarte clar și în Marcu 3:15 și în Matei 10:1: V-am dat autoritate să o exercitați împotriva duhurilor și chiar împotriva bolilor.
Marcu 3:15: „le-a dat putere (în original este autoritate) să vindece bolile și să scoată dracii”. Le-a dat autoritate, adică ce înseamnă asta? Le-a dat dreptul legal, în Numele Lui, să facă această lucrare pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Eu personal am înțeles lucrul acesta și nu o spun ca o teorie. De când am fost botezat cu Duhul Sfânt, din 2006, Dumnezeu m-a călăuzit spre slujirea asta, au fost foarte multe, sute de slujiri în confruntare cu demonicul și niciodată nu a funcționat rugăciunea de cerere, de tip „Domnul să te mustre”. Întotdeauna a funcționat rugăciunea în autoritate, și au fost oameni eliberați și chiar vindecați.
Noi trebuie să călcăm pe urmele lui Hristos. Apostolul Pavel spune: „Călcați pe urmele mele întrucât eu calc pe urmele lui Hristos”. Și dacă Hristos a făcut lucrurile într-un fel și a învățat pe ucenici să face acele lucruri în același fel, identic cum le-a făcut Hristos, atunci și noi, care ar trebui să funcționăm pe aceeași matriță a ucenicilor, ar trebui să ne îndreptăm în credință și îndrăzneală nu datorită nouă, pentru că noi nu facem în nume propriu, ci în Numele lui Isus Hristos, exact spre această zonă. Și mai vin cu încă două afirmații: și apostolul Petru și apostolul Iacov, Petru în capitolul 5, versetele 8 și 9 și Iacov în capitolul 4 cu 7, vorbesc: „Împotriviți-vă diavolului tari în credință, și el va fugi de la voi”. Deci acolo este o afirmație foarte directă: împotriviți-vă tari în credință și el va fugi de la voi. Nu rugați-vă, nu strigați, nu plângeți, nu văitați-vă, ci împotriviți-vă tari în credință, și atunci te întrebi: cum te împotrivești tare în credință? În autoritate, prin Cuvânt.
Sau apostolul Pavel, în Efeseni, capitolul 6, spune: „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui” și apoi spune: fiți conștienți că voi aveți o luptă spirituală împotriva duhurilor răutății din locurile cerești și apoi acolo vine o serie de structuri demonice de autoritate pe care le enumeră apostolul Pavel și spune: voi trebuie să vă împotriviți și să rămâneți în picioare și să fiți biruitori în ziua cea rea. Când? Când mergi în ofensivă în lumea asta, să vestești Evanghelia lui Dumnezeu, este normal ca să se ridice împărăția întunericului împotriva ta. Și atunci spune: voi înarmați-vă, apoi spune „scutul credinței”. Este adevărat că noi avem o protecție datorită identității noastre de creștini, dar protecția noastră în lupta spirituală poate fi mărită prin credința noastră. Și acolo nu mai stau: Doamne, vino cu protecția ta în locul credinței mele, ci El spune: pune scutul credinței tale și prin credința pe care o exerciți în mod direct în acea confruntare, vei fi protejat și vor fi stinse toate săgețile arzătoare ale celui rău.
Aș vrea să demontez un alt lucru, care ar trebui să fie ca o credință în inima noastră. Mulți spun: dacă te duci pe zona asta, o să fii atacat și chiar am văzut oameni sinceri a lui Dumnezeu care se roagă, și apoi se așteaptă să fie hărțuiți de diavol și spun: „Asta este slujba mea, eu fac pe Dumnezeu și sufăr”. Nu, Biblia spune în Luca 10:19: „V-am dat putere (autoritate e în orginal) să călcați peste șerpi și peste scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma”. Atunci scutul credinței mele este ancorat în acest verset, fac această slujire, calc în Numele lui Isus Hristos peste puterea întunericului, dar nimic nu mă poate vătăma. De ce? Pentru că așa a spus Domnul. Nimic nu mă poate vătăma. Dacă ăsta este un cuvânt scris, eu mă ancorez în acest cuvânt scris și mă încăpățânez să cred că vrăjmașul va încerca, va șicana, va produce multe zgomote, el răgnește ca un leu, dar el nu este un leu, că leul este Altcineva, este Leul din Iuda care a biruit, el răcnește ca un leu, produce panică, vine cu tot felul de distorsionări, încearcă să facă o imagine falsă a lui, dar în Hristos nu mă va putea vătăma. Și atunci eu asta cred și merg înainte prin credință.
Extras din emisiunea Calea Adevărul și Viața din 9 noiembrie 2017, cu Aurelian Barbu. Urmăriți emisiunile CAV live în fiecare joi, ora 21, în direct pe canalul TV, site și Facebook.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 8.1 - Evanghelia în viața mea (ianuarie-februarie 2018). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista